Muncitori plătiți „în funcție de țara de origine, de la 600 la 2.000 de euro”, la uzina auto Fiat din Serbia

Voluntari aduși de la uzinele din Italia

Bărbatul a fost detașat la uzina din Kragujevac, situată la 140 de kilometri sud de Belgrad, unde grupul condus de Antonio Filosa a decis, în urmă cu doi ani, să producă modelul Grande Panda.

În fabrica sârbă lucrează aproximativ o sută de italieni, veniți din aproape toate uzinele aflate în dificultate. La începutul anului, Stellantis a propus transferuri pentru angajații din Melfi, Modena, Cassino și Termoli, iar în septembrie a extins oferta către cei din Mirafiori (Torino) și Pomigliano.

În Kragujevac este nevoie de forță de muncă pentru a atinge obiectivul de 500 de mașini produse zilnic, iar personalul local nu este suficient. De aici și ideea de a aduce voluntari din uzinele italiene.

„Să fii la 1.600 de kilometri de casă nu e ușor, dar nu am alternative. Tot ce vreau este să muncesc, pentru ca familia mea să poată trăi din cei 1.200 de euro pe care îi câștigăm acasă. Dar cum poți supraviețui cu 1.200 de euro? Aici lucrăm în trei ture și putem obține un salariu întreg, plus diurnă și ore suplimentare”, spune Giovanni.

Salarii reduse la fabrica din Napoli

La uzina din Napoli, veniturile sunt reduse din cauza concedierilor și a contractelor de solidaritate.

„Lucrăm doar 10-11 zile pe lună, iar fiecare zi de concediu neplătit înseamnă 35 de euro mai puțin la salariu. Unii au acceptat să meargă în Serbia pentru a produce un model care, inițial, fusese destinat Pomigliano- o lovitură dură pentru muncitori”, afirmă Mario Di Costanzo, responsabil auto la Fiom-Cgil Napoli.

Ferdinando Giustino, reprezentant Uilm la Pomigliano, adaugă: „Avem aproximativ treizeci de muncitori în Serbia de mai multe luni, iar alții merg periodic pentru perioade scurte, în special când producția se oprește. Dar situația nu poate continua așa, avem nevoie de perspective reale de dezvoltare pentru uzina noastră”.

Aniello Guarino, secretar Fim-Cisl Napoli, avertizează că, dacă Stellantis nu își respectă promisiunea privind cele trei noi modele pentru Pomigliano, structura socială și economică a regiunii riscă să se degradeze și mai mult.

Venit de peste 2.000 de euro

Cei care acceptă misiunea în Kragujevac primesc salariul italian – care poate depăși 2.000 de euro datorită turelor suplimentare – plus o indemnizație de călătorie.

În primele 15 zile, diurna este de 25,82 euro, iar ulterior se aplică o sumă fixă de 70 de euro pe zi, care acoperă cazarea și masa.

„Nu prea avem cum să economisim, poate o sută de euro, dar măcar nu ne lăsăm copiii fără nimic”, explică Giovanni. Diferența de salariu îi ajută să plătească ipoteca, facturile, vizitele medicale și cheltuielile școlare.

Economii la cazare și la mâncare

Pentru a reduce costurile, muncitorii împart apartamentele și cumpărăturile: „Viața e mai scumpă decât pare. Chiriile au crescut de când am venit noi, iar un apartament poate trece de 800 de euro pe lună. Și alimentele sunt costisitoare”, spune el. La cantină pot mânca doar contra cost: „Prefer să-mi iau un sendviș”, glumește muncitorul italian.

Relațiile cu angajații sârbi sunt bune: „Sunt sociabili și ne sprijinim reciproc”. În uzină mai lucrează nepalezi, marocani și algerieni, în majoritate tineri cu puțină experiență.

„Noi, italienii, avem de regulă cel puțin 10-12 ani de fabrică, așa că încercăm să-i ajutăm, inclusiv cu sfaturi de siguranță – chiar și lucruri simple, ca purtarea mănușilor.”.

Un muncitor sârb câștigă cel mult 800 de euro

Toți sunt plătiți conform contractelor din țara lor, ceea ce înseamnă că muncitorii sârbi câștigă între 600 și 800 de euro și aproape toți au un al doilea job. Această diferență salarială, criticată de sindicatele sârbe, poate crea tensiuni.

„Nu e corect”, recunoaște Giovanni, „dar până acum nu am avut probleme. Și nici nu ne întrebăm unii pe alții cât câștigăm.”

Angajații aflați în misiune se pot întoarce acasă după 45 de zile, cu zbor plătit de companie. „Cu un zbor direct, faci două ore, plus drumul până la Belgrad. Cu escală, poate dura și douăsprezece ore”.

Dorul de familie este cel mai greu: „Vorbim zilnic. Cel mai rău e să știi că ai tăi cresc fără tine”.

Misiunea lui Giovanni se încheie în decembrie: „Nu știm ce va urma; depinde de companie. Un singur lucru e sigur: de Crăciun voi fi acasă”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE