Mai multe mormane de deşeuri contaminate cu hidrocarburi provenite din exploatări petroliere au apărut pe terenuri private din zona oraşului Moreni din judeţul Dâmboviţa. Garda Naţională de Mediu a anunțat, miercuri, că a demarat verificări cu privire la acest caz.
„La Moreni, în judeţul Dâmboviţa, s-au ridicat munţi din deşeuri contaminate cu hidrocarburi provenite din exploatări petroliere, dar, ca de obicei, nici cei care deţin exploatările, nici proprietarii terenurilor nu îşi explică cine a depozitat pământul îmbibat cu petrol, fără să respecte regulile de mediu”, transmite, miercuri, Garda Naţională de Mediu, printr-un mesaj postat pe Facebook.
Instituţia a publicat şi mai multe fotografii în care se văd deşeuri din construcţii, saci cu alte tipuri de deşeuri, dar şi bucăţi de pământ depozitate până la înălţimea unui om şi care se întind pe metri de teren, pe marginea unei ape curgătoare.
Miercuri după-amiază, controlul comisarilor Gărzii Naţionale de Mediu este în desfăşurare în judeţul Dâmboviţa.