Ajuns acum cinci ani în România, un argentinian a rămas mască atunci când a ajuns la Botoșani: „M-am uitat mai bine și nu eram eu. Noroc că s-a rezolvat repede”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Jonathan Rodriguez, 32 de ani, apreciază un detaliu sensibil la noi, comparativ cu țara natală, a învățat limba română și își aduce aminte, amuzat, cum era să rateze sosirea la Botoșani în 2017, confundat cu un alt Rodriguez.
Cuprins:
Jonathan Rodriguez este unul dintre fotbaliștii cu nume din Liga 1 care tocmai a încheiat un sezon pe care nu îl va uita prea curând. Ajuns la 32 de ani, mijlocașul central argentinian a reușit să devină campion cu CFR Cluj (acolo unde a jucat în prima parte a ediției) și să retrogradeze cu Dinamo (acolo unde a evoluat în primăvară)!
Sportiv, nu a fost un sezon care să-i ofere satisfacții, după ce vara trecută a semnat cu ardelenii, din postura de căpitan și lider al celor de la FC Botoșani, iar revenirea lui Dan Petrescu în Gruia l-a scos în decor pe Jonathan, transferat la echipă de fostul tehnician Marius Șumudică. Nici la Dinamo nu i-a mers prea bine, deși a fost folosit, însă echipa a retrogradat lamentabil.
Personal, sud-americanul a povestit, în cadrul interviului acordat ziarului Libertatea, că este împlinit, alături de soție, cu care este de la 19 ani, și de băiețelul lor, Rodriguez, fiind mulțumit de viața din România. Tocmai de aceea vrea să continue aici, mai ales că stăpânește foarte bine și limba română.
Libertatea: Yoni, să developăm filmul: în 2017, când ai ajuns în România, ce știai despre această țară?
Jonathan Rodriguez: Nu știam nimic, sincer. Când am venit aici, a trebuit să trec prin două filtre. Am ajuns târziu, începuse campionatul, a trebuit să iau o viață din mers, a fost foarte greu la început.
- Spuneai de două filtre, la ce te referi?
- E o poveste care acum pare amuzantă. Atunci, n-a fost. Cei de la FC Botoșani mă voiau pe mine, vizionaseră CD-uri, au dat „verde” pentru transfer, am pregătit actele, deplasarea, tot, dar au contactat un alt Rodriguez. Ajunsesem la Botoșani, îți închipui, dar când am văzut că vor să redacteze actele, am observat că nu eram eu în poza de pașaport de pe document. Până la urmă, am rezolvat confuzia, deși au fost emoții. Un alt filtru, ca să zic așa, până să ajung în România. „Vrei să vii în această țară?”, am fost întrebat. Îți dai seama, nu prea înțelegeam eu unde, ce și cum. Era un argentinian deja la Botoșani, Esteba Ciaccheri, care avea să stea doar 6 luni acolo. L-am întrebat pe el dacă e momentul să fac pasul, nu știam engleză, el mi-a zis că pot să mă descurc și dacă nu știu limba, că oamenii sunt OK. „Dacă vrei să vii, ai două zile să ajungi la Botoșani”, mi-au spus cei de la club. Am venit și am stat 4 ani acolo.
„În București ai unde să ieși ca om de casă”
- Și primul impact cu acea parte a României?
- Eu mă gândeam doar la fotbal, nu m-a interesat cum e orașul, dacă are malluri sau restaurante. Veneam din liga a treia din Argentina, iar acolo e greu să urci în primul eșalon, dacă nu ești crescut la cluburile mari. Mie îmi convenea că joc în prima divizie dintr-o țară, cu toate că în primul an mi-a fost supergreu. Nici nu am jucat mult. Nu m-am gândit dacă e frumos sau urât, oricum, nu ieșeam nicăieri, știam doar drumul de la locuință la stadion.
- Cine te-a ajutat cel mai mult?
- Soția mea dragă, Cintia, cel mai important om pentru mine, care este de 5 ani în România alături de mine.
- Ție unde ți-a plăcut cel mai mult?
- În București, chiar mai mult decât la Cluj-Napoca. E mai multă viață, ai mai multe oportunități, unde să mergi și cu copilul. Eu sunt om de casă, dar aveam variante multiple de a ieși cu soția și cu copilul. La locuri de joacă, în parcuri, că la restaurant ajungeam foarte rar. Locurile noastre sunt în parcuri, în Herăstrău, în Tei.
„Să pui capul liniștit pe pernă”
- Viața cum ți se pare în România? Mulți români se plâng de prețurile alarmante din prima jumătate a anului.
- Pentru noi sunt OK. Comparativ cu Argentina, acolo unde economia este o catastrofă, nu înțelegi nimic ce este acolo. Nici nu vă dați seama ce echilibru e în România. Aici se poate trăi bine și liniștit, adică nu o iau prețurile razna de la o zi la alta. În România chiar e liniște. Argentina a devenit o țară periculoasă, nu ca Ucraina, dar și în Buenos Aires sunt hoți mulți, se fură orice, telefon, mașină, chiar e periculos.
- Ce apreciezi în România?
- Că poți avea o viață liniștită. Adică să pui capul liniștit pe pernă, când adormi, poate că e mai important de cât de mare ai salariul sau cât câștigi. De aceea spun că suntem foarte bucuroși aici, eu și familia mea.
- Cum ți s-au părut românii din toate regiunile istorice?
- În Botoșani, Moldova, oamenii erau de bun-simț, m-am simțit perfect. Oraș mic, cu oameni atenți, care vor să te ajute. De fapt, și la Cluj, și la București m-am simțit bine, de aceea vreau să continui în această țară. Unii oameni sunt mai calmi, alții și mai calmi, alții stresați, important e că n-am avut nicio problemă. Dar București e București, orașul tuturor posibilităților din România, chiar dacă mi-au plăcut Botoșani și Cluj.
„România, de nota 8”
- Ce nu ți-a plăcut?
- Ca peste tot, sunt și lucruri care nu-ți plac. Dar m-am acomodat cu stresul, cu traficul. Am avut norocul că în București nu am fost nevoit să mă deplasez cu mașina în zone aglomerate. Stăteam aproape de Promenada Mall, mă duceam direct până la Săftica, la cantonament la Dinamo, fără aglomerație.
- Ce notă ai acorda României?
- Nota 8. Cred că este bine.
- Ați fost la mare, la munte?
- Da, peste tot. Mi-a plăcut la Mamaia, deși cam multă agitație, dar depinde unde te duci. Nu am fost în cluburi, eram cu soția și cu copilul, unde să intri în zgomot și bubuială?! Noi am fost pe relaxare, mi s-a părut OK. Îmi plac mult orașele din România, ai unde să te duci, la munte, la mare, mâncarea este în regulă, te saturi și este bine gătită, familia se simte bine.
„Mi-e rușine că nu știu bine româna”
- Fiul tău știe ceva în română?
- E mic, în această lună împlinește 2 ani, de-abia știe limba spaniolă. Dar cred că va învăța română, inevitabil, de la joacă, cu alți copii, de la grădiniță.
- Tu văd și te aud că te descurci foarte bine.
- Eu știu română, nu vorbesc engleză. De aceea mi-a fost mai greu doar cu spaniola la început. Dar mi-e rușine uneori când vorbesc româna.
- De ce?!
- Îmi este că nu vorbesc corect, că stâlcesc unele cuvinte. Și-atunci nu vreau să zic ceva și să iasă altceva. Mi-a luat cam un an și jumătate să învăț limba voastră, încă am de lucru.
