Muzeul Inocenței, „cutia” în care scriitorul Orhan Pamuk a ascuns sufletul Istanbului. Fericire și farmec pentru câteva lire turcești

Proiectul „carte și muzeu” al scriitorului te duce într-un colț mai puțin știut al orașului cu picioarele pe două continente și îți deschide o lume plină de poezie și un Istanbul autentic, de multe ori inaccesibil turiștilor de weekend.

Cartierul Çukurcuma are liniștea unei case părăsite de pe o stradă aglomerată. A prins în el liniștea somnoroasă a amiezii, cu toate că la două străzi distanță este furnicarul turistic pornit în goana după baclavale, cafele turcești și haine la prețuri bune.

Înainte de a coti pe străduța Dalgıç unde se află muzeul, intru într-un magazin cu haine șic și pășesc cu mintea și în povestea romanului: scena în care Kemal intră într-un butic să cumpere o geantă pentru logodnica sa și o întâlnește acolo pe Fusun, care-i e verișoară, și se îndrăgostește nebunește.

Cartea cu muzeu sau muzeul cu carte

Apoi, muzeul duce povestea mai departe. Pare că intri într-o casă luminată doar de veioze a căror fâșii de lumină îți indică spre ce obiecte rânduite în dulapuri să te apleci.

„Scriitorul a avut o echipă de artiști care au lucrat la asta și a avut această idee de a crea muzeul ca „un dulap cu curiozități”, așa că fiecare cutie reprezintă un capitol al cărții. Este inspirat de dulapurile cu curiozități din vechime, dar și de lucrările artistului american Joseph Cornell”, explică Idil Deniz Ergun, directoarea Muzeului Inocenței din Istanbul.

Dacă ești norocos, ai putea să-l găsești la muzeu chiar pe scriitorul Orhan Pamuk. Eu nu sunt, dar Idil este ghidul perfect. Mă poartă printre obiectele miraculoase adunate bucată cu bucată pentru acest muzeu. „Nu e necesar să fi citit cartea înainte de a vizita muzeul. Avem un ghid audio foarte bun, în lectura lui Orhan Pamuk, și în plus muzeul în sine este ca o operă de artă. Îți poți face vizitându-l o idee despre acea perioadă și îți poate transmite din atmosferă cărții, a poveștii, fără a citi cartea”, mai spune Idil.

Romanul pe post de bilet de intrare

Nu e necesar, dar dacă ai cartea la tine, poți să intri gratuit la muzeu. Spre finalul cărții există tipărit un bilet care poate fi ștampilat la intrare și să devină astfel un suvenir.

Muzeul are deja șapte ani de la înființare. Cartea fusese lansată cu alți trei ani înainte, în 2009.

Dar ideea de a face o carte și un muzeu o avea Orhan Pamuk în cap de prin 1990. Obiectele descrise în carte apar în muzeu, de parcă romanul e un ghid tipărit. De la anticariate, colecționari și prieteni, Orhan Pamuk a adunat obiecte vechi care oglindesc Istanbulul anilor 70, perioadă în care este amplasată și iubirea dintre Kemal și Fusun.

În carte, povestea obiectelor este așa: la fiecare vizită pe care o face la familia lui Fusun, Kemal ia câte un obiect, într-o cleptomanie a inimii atinse de o iubire obsesivă. Așa a adunat 4213 mucuri de țigară atinse de Fusun. Un perete întreg din Muzeul Inocenței e acoperit cu mucurile de țigări, cât să pășești din nou în lumea din roman. De altfel, întreg muzeul îți dă impresia că ai intrat printr-o poartă a timpului direct în lumea creată de Pamuk. Solnițe suspendate, pahare cu ceai, ceasuri, haine, toate cu parfumul Istanbulului de acum o jumătate de veac.

„Fericirea înseamnă să pot retrăi o clipă fericită”

Printre ele, zeci de turiști din toată lumea fac poze, admiră, se opresc în fața unor vitrine ale timpului. „60% dintre turiștii noștri sunt în mare parte turiști și 40% sunt localnici turci. Cei mai mulți vin înainte de a fi citit cartea, de fapt, în mod surprinzător. Da, avem vizitatori din toată lumea. Zilele astea au venit mulți chinezi”, face un recensământ directoarea muzeului.

Orhan Pamuk și-a dorit să ofere mai mult decât o carte și un muzeu. A vrut să ofere o stare. „Pentru mine, fericirea înseamnă să pot retrăi o astfel de clipă fericită. Dacă învăţăm să ne gândim la viaţa noastră nu ca la o linie, asemenea Timpului lui Aristotel, ci ca la un şir distinct de asemenea clipe intense, veghea de opt ani la masa iubitei mele nu mai apare ca o obsesie, ci ca un şir de 1593 de seri fericite petrecute la masă cu familia ei. Astăzi îmi amintesc de fiecare dintre serile în care m-am dus să cinez în casa din Çukurcuma – chiar şi de cele mai dificile, mai pline de disperare şi mai umilitoare – ca de o mare fericire”, scria autorul.

Cu siguranță, cei care n-au citit cartea înainte de a păși în Muzeul Inocenței, pleacă hotărâți să o facă.

La ieșire, rămâi pătruns de un spirit pe care Istanbulul zilelor noastre îl ține ascuns de turiștii de weekend. Muzeul Inocenței a capturat într-o cutie aerul autohton, pe care localnicii îl trăiesc zi de zi și care e aproape inaccesibil amatorilor de vacanțe scurte. Și oferă această clipă de fericire și farmec pe câteva lire turcești, cât e biletul de intrare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro