Cuprins:
Cine vrea să scape de aglomerație și de haosul din târgurile de Crăciun din Drumul Taberei sau de la Universitate, Muzeul Satului e alternativa perfectă. În fiecare zi au loc evenimente dedicate Sărbătorilor de iarnă.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2021/12/img0735-1024x683.jpg)
Vorbim de un târg cu obiecte și bucate tradiționale românești: de la păpuși la icoane, de la instrumente muzicale la vase din lut, de la colaci şi pâine cu maia la miere, dulceaţă, cozonaci, murături, zacuscă, sucuri naturale și siropuri de leac. Iar aleile cu flori colorate de toamnă fac peisajul de poveste.
Nu lipsesc meșterii populari
„Aici veți putea alege cadouri pentru cei dragi de la meșterii veniți din întreaga țară cu obiecte lucrate de ei. Cât timp părinții și bunicii vor alege cadourile, copiii vor putea participa fie la atelierele ce le sunt dedicate, unde vor deveni adevărați ucenici al lui Moș Crăciun, învățând să realizeze decorațiuni pentru sărbătorile de iarnă, fie la teatrul de umbre, unde le va fi prezentată Legenda lui Moș Nicolae”, spun reprezentanții muzeului.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_0768c5758280859ffe0902568134435e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2021/12/img0730-1024x683.jpg)
De la târg nu lipește nici celebrul opincar Alexandru Ilinca. Lumea îl recunoaște de la o poștă. E din cap până în picioare în straie populare, cu opinci în picioare, cu o barbă mare, albă și deasă. „Bărbosul”, așa cum e poreclit de prietenii de la muzeu, a venit tocmai din Râmnicu Vâlcea și și-a adus tot arsenalul de luptă pentru a face opinci pe loc pentru doritori.
Pe 5 decembrie, Moș Nicolae se va opri la bradul din foaierul muzeului cu mici cadouri pentru cei care vor trece pragul. Nu vor lipsi colindele în interpretarea Ansamblului „Mlădițe ilfovene”, condus de bine-cunoscuții interpreți de muzică populară Mărioara Man Gheorghe și Grigore Gherman, dar și multe alte surprize!
Acces doar cu certificat verde
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2021/12/img0755-1024x683.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_57832e127fca5c661527595b2bfa4500.jpg)
E important de știut că accesul în târg se face cu plata biletului de intrare și cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță sanitară impuse de situația actuală, inclusiv prezentarea certificatului verde și purtarea măștii de protecție pe tot parcursul vizitei (interior și exterior), conform hotărârilor în vigoare privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu SARS-CoV-2.
Un bilet pentru adulți costă 20 de lei, pentru pensionari, 10 lei, iar pentru elevi acesta costă 5 lei.
Muzeul, în topul căutărilor pe Google
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2021/12/img0749-1024x705.jpg)
Sezonul sărbătorilor de iarnă se apropie, așa că Google Maps a analizat câteva trenduri care pot fi utile în petrecerea timpului liber, a vacanțelor sau pentru a evita aglomerațiile. Google s-a uitat care au fost cele mai căutate obiective culturale din București pe Google Maps în anul 2021, iar acestea sunt: Ateneul, Muzeul de Istorie și Muzeul Antipa, urmate de Muzeul Național de Artă și Muzeul Satului.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_e489ec73d625a4669106c550beaceef0.jpg)
Castelul Bran, Peleșul și Castelul Corvinilor sunt locurile din România care au atras cele mai multe căutări pe Google Maps.
Puteți dona pentru copiii din Ilfov și Călărași
Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” organizează o colectă de haine și jucării noi pentru 400 de copii din județele Ilfov și Călărași. Prin această campanie înscrisă în programul „Muzeul Satului se implică!”, copii cu vârsta cuprinsă între 3 și 14 ani se vor putea bucura de cadouri de Crăciun și Anul Nou. Donațiile pot fi aduse în holul clădirii administrative, până pe 19 decembrie, de luni până duminică, între orele 9:00 și 17:00, în coșul de lângă pomul de Crăciun.
:contrast(8):quality(75)/https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/870x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2021/12/img0741.jpg)
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_10d257121b3978604abb95bff821272b.jpg)

:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_2f1bf833e3c81cb55f96784ad0d23012.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_149077127f6b8ac8cd088e9d6efb244a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_f10e2e4596290898f67c70b969cfa78e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_833aeb5e3dc1b9741ec5b82dda597d5c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_0d8370a273fa60501805295ce8469772.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_f7488ef15e8f4169559c7d48e79a801c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_1600386d7f3792037a7fe4b886716daa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_6c72680cb76f38d9f920c6da569454c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ac87c50022ff6a2dec96b4f78490a172.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.