N-avem autostradă, avem acte de 1,4 miliarde de euro pe câmp! O parte din arhiva de documente Bechtel e aruncată în containere, lângă Timișoara

Comentează

Bibliorafturi, dosare și acte, majoritatea distruse de precipitații ori insecte, zac lângă Giroc, Timiș. Toate aparțineau companiei americane Bechtel, cea care a realizat doar 20% din Autostrada Transilvania pentru peste 1,4 miliarde de euro. Contractul cu americanii a fost reziliat acum 8 ani, fix când toată lungimea, 415 kilometri, trebuia să fie gata, iar între timp, dosarele la DNA fie au fost închise, fie disjunse.

„Sunt aici de ceva vreme. Astea sunt ce a mai rămas. Au mai venit oamenii străzii și le luau să se încălzească”, spune o călăuză din Giroc.

Pe un câmp de lângă localitatea bănățeană, lipită de Timișoara, câteva schelete de containere adăpostesc ce a mai rămas din arhiva de documente a Bechtel.

Asta e tot ce a mai rămas din containerele abandonate ale companiei Bechtel

Având antetul „Autostrada Transilvania”, actele companiei americane spun povestea tristă a autostrăzii la care s-au lucrat cam 5 kilometri pe an și pentru care s-a plătit suma de 1,4 miliarde de euro.

Din ea s-a finalizat o singură bucată, cea de la Turda la Gilău, județul Cluj, adică 52 de kilometri. S-a început și un alt segment, de la Suplacu de Barcău la Borș, județul Bihor, însă acesta n-a fost finalizat.

Fiindcă-n 2013, când cei 415 kilometri ar fi trebuit inaugurați, statul român a reziliat păgubosul contract. Și a plătit, conform Digi24, 68% din sumă pentru doar 20% din autostradă!

Actele companiei americane spun povestea tristă a autostrăzii

Bechtel, colosul lent

Actele ce pot fi identificate în maldărul de la marginea câmpului cuprind planuri, intrări și ieșiri de materiale de construcție, transporturi de pământ, instructaj al angajaților și programul oamenilor care urmau să finalizeze autostrada Brașov - Borș.

Acte din mormanul de la marginea câmpului

Fiindcă Bechtel arăta, acum mai bine de un deceniu, ca un colos.

În momentul de vârf al companiei, în 2008, termene.ro arată că Bechtel International Inc SRL - Reno Nevada SUA Sucursala Cluj-Napoca România, numele complet de la Registrul Comerțului, avea 3.106 angajați și o cifră de afaceri de 100.000.000 de euro.

Acum, la RECOM mai apar 3 angajați și bară în dreptul cifrei de afaceri. Cu toate acestea, există profit. Două milioane de euro. <br>

Adăpost pentru urechelnițe

Cu actele se umblă cu mănuși. Cele puse în folie de plastic s-au păstrat mai bine. Sunt atât din segmentul finalizat, Turda - Gilău (vestul municipiului Cluj-Napoca), cât și din partea bihoreană a lucrărilor, cea abandonată.

Trei containere au fost abandonate acum câțiva ani în câmpul de lângă Giroc. Pereții lor din rumeguș presat au fost dezmembrați de localnici ori trecători curioși. Unii ar fi pus hârtiile și materia lemnoasă pe foc. Documentele se găsesc, chiar și astăzi, în două dintre cele trei rame metalice rămase.

Actele puse în folii de plastic s-au păstrat bine

Natura a pus stăpânire pe plasticul și hârtiile companiei. Astfel, printre dosare s-au intercalat tulpini și frunze, iar păianjeni, urechelnițe și alte insecte și-au făcut acolo culcuș ori adăpost. Dar chiar și oamenii se vor muta curând în apropierea acestor mari cutii aruncate aiurea. Niște blocuri aflate la câteva zeci de metri sunt aproape gata de finalizare, așteptând oamenii dornici să se mute în această comună din apropierea Timișoarei.

Dacă scuturi unele file de pământ sau le lași la uscat, găsești foi ale căror emblemă din antet nu minte: AUTOSTRADA TRANSILVANIA / TRANSILVANIA MOTORWAY. Pe multe dintre ele, „Bechtel” sau „Bechtel International Inc SRL” apare chiar în primele rânduri.

În maldărul de bibliorafturi, dosare și acte găsești și foi cu antetul Autostrada Transilvania

Se lucra timp de 12 ore pe zi

De exemplu, într-o țiplă prin care se vede un vraf de hârtii gălbejite, apar cursele făcute către tronsonul de la Chiribiș, unde nu s-a dat încă drumul autostrăzii.

Astfel, din prima pagină, reiese că doar pe 25 iulie 2008, în schimbul I (notat Sc. I pe foaie) s-au făcut 22 de curse către locația respectivă, unde s-au adus materiale și pământ.

Actele nu sunt fotocopii, urmele pixului umezit se întind spre colțurile paginilor, iar arhiva cuprinde inclusiv e-mailuri între subcontractori referitoare la înlocuiri de mașini.<br>

Fișele angajaților, cu programul de lucru de la 7 dimineața la 20.30, sunt și ele acolo. Aveau pauză de masă între 13.00 și 13.30.

Arhiva foto

Practic, unii dintre ei au muncit, timp de 12 ore pe zi, pentru o autostradă care nu a mai apărut.

Croații au renunțat, deși era de 10 ori mai ieftin decât la noi

Acum, pe traseul abandonat de Bechtel, „peisajul este dezolant”, spune Pro Infrastructura, care a filmat de sus ceea ce trebuia să fie autostrada.

Iar România n-a fost singura care s-a lăsat, cel puțin inițial, pe mâinile companiei americane. Tot în 2004, conform BBC, Croația a încheiat un contract asemănător, tot fără licitație. 37 de kilometri pe drumul Zagreb - Dubrovnik, capitala și orașul-vedetă al litoralului dalmat.

Prețul autostrăzii din Croația era de 300.000.000 de dolari. Până la urmă, croații au renunțat la contract.

La noi nu s-a renunțat. Și tot BBC observa că un kilometru de autostradă în România fusese de 10 ori mai scump decât cel la care croații au renunțat!<br>

Ce se mai întâmplă pe traseu

În ce stadiu mai sunt tronsoanele lăsate în aer de Bechtel?

La începutul lunii iulie, Cătălin Drulă, a anunțat că s-au început lucrările la tronsonul Mihăiești - Zimbor din județul Sălaj, după cum a consemnat Magazin Sălăjean. Segmentul are 13 kilometri.

Pentru bucata de 26 de kilometri dintre Biharia/Suplacu de Barcău și Borș s-au depus, conform ziare.com, 4 oferte.

Însă problemele sunt la tronsonul de 28,5 kilometri dintre Biharia și Chiribiș. Unde Asociația ProInfrastructura a semnalat, preluată tot de ziare.com, că diferențele dintre expertiza CNAIR și realitatea din teren sunt imense, 130 de milioane de lei.

Totuși, cazul segmentelor cu bucluc n-a ajuns niciodată în instanță. Ziarul s-a interesat de ce.

Pilonii viaductului peste Someș de pe traseul autostrăzii A3, Gilău-Nădășelu, abandonat după rezilierea contractului cu compania Bechtel | Foto: Adrian Câtu/Documentaria.ro

De ce s-a clasat dosarul DNA

Săptămâna trecută, DNA a oferit un răspuns către Libertatea în care explică ce se mai întâmplă cu dosarele Bechtel. Practic, ele fie au fost clasate, fie au fost disjunse către Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj.

În prima cauză, în 2003, Guvernul Năstase a emis OUG 120/2003, „pentru aprobarea demarării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a procedurii de negociere cu o singură sursă cu firma Bechtel International Inc., în vederea încheierii contractului de proiectare, construire şi finanţare a autostrăzii Braşov-Cluj-Borş”.

Peste un deceniu, ministrul transporturilor Anca Boagiu a făcut plângere penală împotriva lui Dan Șova, pe care-l acuza că ascunde contractul original cu Bechtel, semnat de Adrian Năstase, conform Mediafax.

DNA spune că dosarul referitor la elaborarea OUG s-a clasat pentru că „niciun ministru nu poate fi tras la răspundere pentru acțiunile exercitate în vederea elaborării ori adoptării unui act normativ cu regim de lege”.<br>

Iată ce a zis DNA despre caz: „Prin ordonanța din data de 27.04.2018, s-a dispus clasarea cauzei, constatându-se incidența deciziei Curții Constituționale a României nr. 68/27.02.2017, potrivit căreia niciun ministru nu poate fi tras la răspundere pentru acțiunile exercitate în vederea elaborării ori adoptării unui act normativ cu regim de lege (paragraful 81)”.

Asta deși tot Direcția Națională Anticorupție observă că Bechtel a fost avantajată. „Cercetările au demonstrat că acest act normativ (OUG nr. 120/18 noiembrie 2003) a fost emis după ce Guvernul (prin Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului) fusese notificat cu privire la oferta de prețuri a companiei, inclusiv cu privire la clauzele de natură a avantaja această companie, clauze ce s-au regăsit ulterior în contractul semnat cu respectiva companie”.

Rămășițe din arhiva de documente a Bechtel

Un dosar e trimis la Cluj

Totuși, DNA afirmă în răspunsul pentru Libertatea că o parte a acuzațiilor au fost disjunse într-un alt dosar, care a fost trimis la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj.

Cu privire la o serie de aspecte constatate de organele de control fiscal în anul 2017, în legătură cu relația dintre compania respectivă și un subcontractor implicat în executarea contractului sus-menționat, s-a dispus disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală și declinarea către organul competent Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj:

Libertatea a încercat să ia legătura cu reprezentanții Bechtel pentru a afla de ce respectivele acte au fost aruncate pe câmp. La fel și cu reprezentanții Ministerului Transporturilor. Fără succes însă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan conduce Guvernul din iunie 2025 și PNL din iulie 2025, în calitate de președinte cu puteri depline. Foto: Hepta
22:24
Ilie Bolojan i-a răspuns lui Sorin Grindeanu, care ceruse un guvern PSD-PNL-UDMR
Se încearcă prinderea unui șarpe care se află într-o cadă, în baie
20:45
Descoperire șocantă într-o locuință din Medgidia: O mamă a găsit un șarpe în cadă, în timp ce se pregătea să îi facă baie copilului
MONDEN
Cheherezade Okotaka la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
22:10
Actrița care a apărut în serialul „Wednesday” de pe Netflix a urcat pe scena de la Vocea României 2026: „Am fost aleasă de Tim Burton”
Miruna Nacu și Robert Iosifescu la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
21:50
Robert Iosifescu și Miruna Nacu, surpriză la Vocea României 2026! S-au îndrăgostit în studio și au mers împreună la PRO TV
POLITIC
Cătălin Predoiu
22:41
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Președintele Nicușor Dan a anunțat pe 5 octombrie că l-a desemnat pe Luca Niculescu să formeze un Guvern. Foto: presidency.ro
20:43
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
Ultimele știri
23:14
Când ar trebui, de fapt, să speli rufele la 90 de grade. Greșeala pe care o fac mulți oameni și care le poate deteriora hainele
23:06
Cutremur puternic cu magnitudinea 7,6 în Panama. A fost emisă alertă de tsunami pentru mai multe țări din America Latină
22:57
Alertă răpire copil în Teleorman, după ce o fată de 12 ani ar fi fost urcată forțat într-un autoturism de către trei persoane
22:55
Atac masiv cu drone asupra Moscovei în timp ce Putin se întorcea din Turkmenistan. Mai multe avioane din flota prezidențială nu au putut ateriza
TRENDING
15:48
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
09:50
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Aeroportul din Madrid. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia
22:12
Cele mai bune cinci aeroporturi din lume, în viziunea stewardeselor și a piloților. Unul dintre terminalele din top are șemineu și balansoare
horoscopul zilei de astăzi 10 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 10 octombrie 2026. Fecioarele au șansa de a vedea luminița de la capătul tunelului și de a înțelege că există rezolvare
targ-craciun-laminor-2024-eli-driu
20:33
Târgurile de Crăciun și-au anunțat datele pentru iarna 2026. Orașele care fură startul în noiembrie și unde se închid primele
Un cuplu este surprins din spate, mergând mână în mână pe o plajă liniștită, în timp ce valurile blânde se sparg pe țărm, pe fundalul unui apus de soare plin de culori
19:14
Grecia a fost desemnată cea mai populară destinație din lume pentru luna de miere în 2027, depășind Bali și Maldive
Poziții de yoga pentru începători
18:34
O nouă analiză dezvăluie noile tendințe în turism pentru 2027: trasee istorice inspirate de filme, detoxifiere digitală și vacanțe axate pe fitness
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească lemnele de foc din sobe.Sursă foto: Facebook/ Sindicatul Europol.
19:22
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească zilnic lemnele pe care le ard în sobe: „Nu e mai ușor să calculeze cenușa?”
Fluviul Dunărea curgând la un debit mult mai mic, malurile apei sunt înconjurate de nisip
18:24
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
3 din 4 femei din mediul urban au o rutină de îngrijire a pielii. Foto: magnific.com
Analiză
18:00
Femeile pun preț pe eficiență, nu pe etichetă: ce arată cel mai nou studiu despre cumpărăturile de beauty
Exercițiul de mobilizare MOBEX
17:53
Fake news despre încorporarea tinerilor în Armata României, demontat de MApN: „O încercare de manipulare a populaţiei”
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...