Fanii cinematografului sau se vor duce oricum sa-l vada. Cei care nu au auzit de el se vor duce s-o vada pe Penélope Cruz. Iar cei care n-au auzit de el sau de Penélope vor pleca urechea – poate – la “gura la ureche” care le-ar spune: “Duceti-va sa-l vedeti!” Si ar avea dreptate. “Volver” – cel mai recent film al lui Almodovar, prezentat in premiera la Cannes – este nu doar unul din cele mai bune filme ale sale, ci si unul din cele mai accesibile. Cei care i-au pus o eticheta de “cineast cu probleme”, din cauza personajelor cu “sexualitate devianta” si a subiectelor provocatoare, ar trebui sa fie primii care sa se duca sa-l vada: singura “sexualitate devianta” este fundul de latex aplicat peste funduletul Penélopei, pentru a o face mai trupesa.


În rest – Almodovar pare sa se fi eliberat de orice demoni il vor fi bantuit, mantuindu-se prin acest film crud si duios in care personajul principal este Mama pe care o mai omagiase, acum sapte ani, in “Totul despre mama mea”. Atunci mama ramanea, murea copilul (iar tatal altui copil era un travestit!). Aici Mama (minunat interpretata de o “revenita” in familia Almodovar – Carmen Maura) este o fantoma si tine de geniul lui Almodovar de a ne lasa sa credem ca, intr-adevar, mama Raimundei (personajul jucat de Penélope) revine in poveste in chip de fantoma: de ce nu? Si asta pentru ca suntem – cu acest “Volver” – intr-un cinema nu doar popular, ci chiar naiv (voit naiv): maestrul sofisticarii si-a permis cochetaria suprema – dupa atatea drame, melodrame si comedii care mai de care mai stilate, un film care amesteca toate aceste genuri si care vorbeste despre o lume, pana la urma, rurala…


Desi Raimunda traieste “la oras”, e tot o fiica a satului in care-au ramas matusa ei si prietenele sale – si din care revine Mama. Aceasta lume taraneasca este pantecul care l-a zamislit pe Almodovar si el ii intoarce (“volver” in spaniola) omagiul sau: un film plin de peripetii, dar simplu, aglomerat de povesti, dar senin. Penelope nu a fost niciodata mai buna, iar rasul si plansul nu s-au innodat niciodata mai firesc. Nu-l ratati – este poate cel mai frumos film pe care-l veti vedea anul asta!


Alex Leo Serban – Critic de film

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.