Soţii Matthews au primit, în urmă cu şase ani, şocanta veste că fiica lor, Megan, pe atunci în vârstă de 3 ani, suferă de leucemie, medicii spunându- le că micuţa mai are de trăit în jur de patru ani. Şi pentru că tot nu reuşeau să găsească o persoană compatibilă cu Megan, care să îi doneze măduvă, părinţii au luat decizia, la sfatul medicilor, să conceapă un alt copil, in vitro, astfel încât acesta să fie compatibil cu Megan şi să devină donatorul perfect care ar putea să îi salveze viaţa.

Transplantul a avut loc în iulie

Astfel, a venit pe lume, în iulie anul trecut, Max, iar anul acesta, în aceeaşi lună, medicii de la un spital britanic au realizat cu succes transplantul de măduvă şi celule stem ce fuseseră prelevate din cordonul ombilical al micuţului.

În urma intervenţiei, Megan, acum în vârstă de 9 ani, se simte mult mai bine. “Megan face progrese fantastice, mult mai bine decât am sperat. Pentru prima dată aşteptăm Crăciunul fără să ne facem griji dacă Megan va fi bine sau nu”, a declarat mama copiilor, precizând că decizia lor a fost una bună, întrucât Max a completat familia şi i-a dat surorii lui şansa unei vieţi normale.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Viva.ro

Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
Libertateapentrufemei.ro
Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
Cum se conduce, de fapt, în mod corect o mașină diesel. Turația ideală pentru a proteja motorul și transmisia în perioada rece
FANATIK.RO
Cum se conduce, de fapt, în mod corect o mașină diesel. Turația ideală pentru a proteja motorul și transmisia în perioada rece
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Elle.ro
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Pericolul ascuns din uleiul de gătit. Ce arată un nou studiu
Observatornews.ro
Pericolul ascuns din uleiul de gătit. Ce arată un nou studiu
Horoscop 14 decembrie 2024. Racii trebuie să fie mai zgârciți la vorbă și mai generoși cu faptele, mai ales cu cele care vor aduce armonie
HOROSCOP
Horoscop 14 decembrie 2024. Racii trebuie să fie mai zgârciți la vorbă și mai generoși cu faptele, mai ales cu cele care vor aduce armonie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI