Conform DIICOT, învinuiţii, sub coordonarea liderilor Ioan Garagancea, administrator al D.G. Petrol SRL şi Ioan Sas, au constituit  un grup infracţional organizat, în scopul obţinerii unor beneficii financiare considerabile, prin introducerea în mod ilegal pe teritoriul României a unor importante cantităţi de motorină, prin eludarea plăţii taxelor vamale.
Astfel, în perioada noiembrie 2010 – iunie 2011, membrii grupării  au transportat, în repetate rânduri, de pe teritoriul Ucrainei spre România, cantitatea  de peste 15.000 tone motorină.
Combustibilul era încărcat pe nave sub pavilion străin, aparţinând învinuiţilor şi era introdus pe teritoriul României prin Vama Galaţi Port, unde era declarat ca fiind în tranzit către Serbia.
Ulterior, navele acostau la km fluvial 503, în apropierea municipiului Giurgiu, unde învinuiţii  rupeau sigiliile vamale şi descărcau motorina în diferite barje sau nave autopropulsate. Combustibilul era apoi comercializat prin intermediul unor firme controlate de către membrii grupării.
Prejudiciul estimat ca fiind cauzat bugetului de stat prin activitatea infracţională este  de 7.000.000 de  Euro. Procurorii DIICOT au confiscat nava Jasmine, sub pavilion sârbesc, depistată cu o încărcătură de 1000 de tone de motorină Euro 5, destinată comercializării pe teritoriul României, fără plata taxelor aferente. La sediul Parchetului urmează a fi aduse pentru audieri  50 de persoane.
Suportul tehnic şi informativ a fost asigurat de către SRI iar cercetările au fost efectuate împreună cu lucrători de poliţie din cadrul B.C.C.O. Galaţi şi I.J.P.F. Galaţi şi cu sprijinul  BSIJ.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.