Al doilea edil PNL care semnează lista AUR pentru suspendarea președintelui: Domnul Iohannis s-a transformat într-un apărător al penalilor

Comentează
Arhiva foto

Neculai Miron, primarul liberal al comunei Bosanci din județul Suceava, a semnat, sâmbătă, inițiativa demarată de Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) pentru demiterea din funcție a președintelui Klaus Iohannis, informează news.ro. Edilul, care s-a făcut remarcat pentru atitudinea sa antivaccinistă, i-a criticat dur atât pe șeful statului, cât și pe liderul PNL Suceava, Gheorghe Flutur.

Potrivit imaginilor publicate de suceavalive.ro pe Facebook, primarul din Bosanci a semnat lista avându-i alături pe co-preşedintele AUR, George Simion, și pe Călin Georgescu, cel care a fost propunerea formațiunii pentru funcția de premier la consultările din decembrie 2020 organizate de președintele Klaus Iohannis cu partidele parlamentare.

Primarul din Bosanci, Neculai Miron, alături de George Simion, semnând lista pentru suspendarea președintelui Iohannis | Foto: suceavalive.ro / Facebook

„Mulţumesc mult domnului George Simion şi domnului Călin Georgescu pentru vizita pe care ne-au făcut-o astăzi, la Bosanci. Am vrut să dovedesc prin aceasta că Bosanciul nu este un fief al domnului Flutur, care a instaurat dictatura în întreg judeţul Suceava şi orice post, orice funcţie la deconcentrate este ocupată cu şpagă în judeţul Suceava, aproape orice funcţie, deci nimic nu mişcă dacă nu este coordonat de dumnealui şi am vrut să arăt că la Bosanci este democraţie şi orice forţă politică este bine venită", a declarat sâmbătă Neculai Miron, potrivit glasulsucevei.ro.

De aceea am făcut o primire călduroasă domnului Simion şi domnului Georgescu ca să dăm un suflu nou de libertate, să fie respectate principiile fundamentale ale democraţiei, să putem intra la muncă liberi, să putem călători liberi, să putem cumpăra liberi. Ştiţi foarte bine sunt încă membru PNL. Domnul Iohannis dintr-un apărător al democraţiei s-a transformat într-un apărător al penalilor. Edilul din Bosanci, Neculai Miron:

Primarul și-a continuat atacul nu doar la adresa șefului statului, pe care l-a acuzat că „a vândut și vinde austriecilor, nemților", ci și la adresa fostului premier Dacian Cioloș.

„Avem aici, alături de noi, patrioţi care luptă pentru poporul român şi, după cum bine ştiţi, dar mai reamintesc faptul că majoritatea multinaţionalelor ne fură sub umbrela legii. Ştiţi prea bine, domnul Klaus Iohannis a vândut şi vinde austriecilor, nemţilor, alături de dumnealui era şi domnul Cioloş, care vindea francezilor, şi toate retailer-urile, magazinele principale din ţară sunt cu mărfuri din export. Noi avem cred că avem produse bio care trebuie să fie vândute în magazinele noastre, şi aşa cum spuneau şi dumnealor, materia primă şi bogăţiile ţării noastre ştim prea bine cum să le prelucrăm", a mai afirmat Neculai Miron.

Acesta a ținut să precizeze că a ajutat „în sprijinirea organizaţiei AUR" cu toate că este simpatizat al Forţei Dreptei, partidul înființat de Ludovic Orban după ce fostul lider liberal a părăsit PNL.

Reacția PNL

La scurt timp după ce edilul din Bosanci a semnat lista AUR pentru suspendarea președintelui Klaus Iohannis, vicepreşedintele PNL Bogdan Gheorghiu a reacţionat şi a cerut excluderea din partid a lui Neculai Miron.

„Am constatat încă o dată că Neculai Miron are un comportament care îl poziţionează la mare distanţă de Partidul Naţional Liberal. Primarul localităţii Bosanci pare să uite că dezvoltarea localităţii se datorează implicării PNL atât la nivel guvernamental, cât şi la nivel judeţean. În calitate de vicepreşedinte al PNL am solicitat, în această seară (sâmbătă, n.r.), conducerii organizaţiei judeţene PNL Suceava, întrunirea de urgenţă a forului statutar al partidului cu propunerea de a declanşa procedura de excludere din partid a domnului Neculai Miron, primarul comunei Bosanci, judeţul Suceava", a scris Bogdan Gheorghiu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Gestul domnului Miron este incalificabil și este clar că acesta nu mai îndeplinește condițiile pentru a fi membru PNL. Bogdan Gheorghiu, vicepreședinte PNL:

Neculai Miron este al doilea primar PNL care semnează pentru demiterea lui Klaus Iohannis din funcţia de președinte al României.

În urmă cu aproximativ două săptămâni, acelaşi gest l-a făcut şi Silviu Ponoran, edilul orașului Zlatna din județul Alba.

AUR a anunțat pe 1 noiembrie anul trecut, înainte ca PSD și PNL să formeze noul guvern, că începe să strângă semnături pentru suspendarea șefului statului pe care îl acuza că a desemnat doi candidați (Dacian Cioloș și Nicolae Ciucă) pentru funcția de premier care nu reușesc să adune o majoritate parlamentară.

Primarul Miron, pledoarie contra vaccinării

Edilul Neculai Miron s-a făcut remarcat după ce a participat, pe 10 noiembrie anul trecut, la un protest al elevilor și părinților din Bosanci faţă de şcoala online, intitulat „Marșul Dreptului la Educație”.

Protestatarii au pornit din centrul comunei Bosanci, din fața Căminului Cultural, spre comuna Ipotești, unde alte câteva zeci de elevi și părinți li s-au alăturat. Cu toții au mers apoi la Inspectoratul Școlar Județean Suceava, pentru a transmite conducerii instituției mesajul că un act educațional „eficient se face doar cu prezența fizică”, potrivit relatărilor Monitorului de Suceava.

Marșul profesorilor și elevilor din Bosanci s-a întins pe 10 kilometri.

La întâlnirea de la Suceava cu conducerea Inspectoratului Școlar Județean, Neculai Miron a făcut o serie de declarații antivacciniste.

„Mâine, poimâine veniți cu certificatul verde și ne impuneți să nu intrăm în instituție. Eu, ca primar, nu sunt vaccinat și nici nu mă vaccinez atâta vreme cât medicii specialiști din localitate și din Suceava mi-au spus că ei și familiile lor nu se vaccinează. Cum puteți să ne impuneți nouă sau cadrelor didactice să ne vaccinăm pe ceva experimental?", a afirmat, la acel moment, edilul din Bosanci.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un tunisian a fost declarat indezirabil, la cererea SRI.
BREAKING NEWS
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
15:02
Cum a apărut Alexia Eram pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția. Fiica Andreei Esca, ținută de mii de euro
14:55
Românii ar putea ieși mai târziu la pensie. De ce cere Consiliul Fiscal creșterea treptată a vârstei de pensionare
14:54
Ungaria expulzează zece diplomați ruși. Cum a răspuns ministerul de externe din Rusia
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!