Procurorii au clasat o plângere formulată împotriva lui Cristian Muntean, consilier la nivelul conducerii ASF în 2019, când a efectuat o vizită privată la sediul Euroins din Sofia pentru a negocia o înțelegere financiară în favoarea unui service auto din Voluntari, deținut de un văr al lui Florentin Pandele, primarul orașului, scrie Newsweek.
Cuprins:
Cristian Muntean a fost înregistrat audio-video, pe 14 octombrie 2019, în timp ce se întâlnea, la Sofia, cu principalul acționar al Euroins, Assen Christov.
La acea dată, Muntean deținea funcția de consilier al vicepreședintelui ASF Cristian Roșu, responsabil de sectorul asigurărilor.
La întâlnire a venit însoțit de Florin Pandele, patronul service-ului Autocar Service. Acesta este vărul lui Florentin Pandele, primarul orașului Voluntari și soțul Gabrielei Firea, actualul ministru PSD al Familiei, notează sursa citată.
Potrivit înregistrărilor publicate de Newsweek acum doi ani, consilierul din cadrul instituției care supraveghează piața asigurărilor din România a spus că a venit la Sofia pentru a transmite un mesaj din partea conducerii ASF, care este preocupată de numărul mare de plângeri formulate împotriva companiei Euroins.
În plus, Cristian Muntean i-ar fi solicitat lui Assen Christov să-și achite obligațiile contractuale către service-ul auto deținut de Florin Pandele.
Conducerea ASF a fost cea care a sesizat DNA. Cristian Muntean a fost acuzat de trafic de influență, divulgarea de informații secrete de serviciu, uzurparea funcției, abuz în serviciu, folosirea funcției pentru pentru favorizarea unor persoane.
DNA a direcționat plângerea către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, care, la 29 octombrie 2020, a clasat o parte dintre acuzații. Între acestea, și cea privind traficul de influență, pe motiv că nu există dovezi privind foloase materiale pe care le-ar fi obținut Muntean în urma vizitei sale din Bulgaria.
Nici restul acuzațiilor nu au ajuns în instanță, iar Cristian Muntean activează în continuare în cadrul ASF, la departamentul petiții, scrie Newsweek.
ASF a contestat în instanță ordonanța de clasare emisă de procurori.
Citește întreg articolul pe Newsweek.
Foto: Arhiva personală Cristian Muntean Facebook