Mergi direct la conținut »
Situație critică | ZERO vaccinuri antigripale în farmacii: „Mai bine luați Vitamina C!”
Știri România Libertatea > Ştiri > Știri România > Situație critică | ZERO vaccinuri antigripale în farmacii: „Mai bine luați Vitamina C!”

Situație critică | ZERO vaccinuri antigripale în farmacii: „Mai bine luați Vitamina C!”

Din cele câteva zeci de farmacii în care am căutat vaccinul, recomandat de toți medicii ca primă măsură în lupta cu boala, niciuna nu-l avea pe stoc! Recomandarea unei farmaciste e halucinantă: “Mai bine luați Vitamina C!”

De Radu Țuțulan,

Reporterii Libertatea au încercat, ieri, să cumpere vaccin antigripal din câteva zeci de farmacii din București. N-au avut succes. Încă de acum o săptămână, spun farmaciștii, nu mai au nicio doză de vaccin antigripal în stoc și nici nu știu dacă vor mai primi în următoarele luni. Așa că le recomandă oamenilor să ia Vitamina C și Vitamina D pentru a lupta cu virusul gripal.

“Nu mai avem nimic de o săptămână. Nu mai vin, sezonul ăsta s-au terminat!”, ne-a spus una dintre angajatele unei farmacii din zona Lacul Tei.

“Nu mai avem. S-ar putea să primim săptămâna asta, însă nu știu ce să zic. Momentan, nu se mai găsește nimic pe nicăieri. Am avut joia trecută 20 de doze, dar s-au dat instant, cum au venit, cum s-au dat” a explicat o altă farmacistă de pe strada Teiul Doamnei.

 Dispuși să dea și 1000 de lei

 Prețul unei doze a variat, săptămâna trecută, între 50 și 60 de lei, în funcție de farmacia care îl comercializa. Acum, oricât ai fi dispus să dai pe o doză, nu ai de unde să-l iei!

“De trei zile alerg, sunt disperată, nu știu unde să mă mai duc. Aș da și 10 milioane (1.000 de lei noi – n.r.), numai să o știu pe mama imunizată! Toți îmi zic că nu mai au. Eu ce fac acum? Să-mi zică miniștrii ăștia de le plătesc eu taxe și impozite ce să fac”, ne-a declarat Adriana Diaconu, o femeie din București, revoltată că nu găsește vaccin antigripal pentru a o imuniza împotriva virusului pe mama sa, în vârstă de 87 de ani.

Înalta Curte repune pe rol cazul de prelevare de organe, relatat de Libertatea, și-i recheamă la audieri pe procurorul și pe medicul acuzați de DNA că au luat ilegal organele!
Recomandări

Înalta Curte repune pe rol cazul de prelevare de organe, relatat de Libertatea, și-i recheamă la audieri pe procurorul și pe medicul acuzați de DNA că au luat ilegal organele!

“În octombrie, când a început sezonul de vaccinare, eram răcit și n-am putut face vaccinul gratuit. Acum, când vreau să-l fac pe banii mei, nu îl găsesc. Deci, totul ține de noroc. Dacă am ghinion, mă îmbolnăvesc și, la vârsta mea, cine știe ce complicații mai fac. Asta-i România…”, ne-a spus, resemnat, un bărbat de 74 de ani din Capitală, care de la începutul săptămânii caută vaccin antigripal prin farmacii

 Vitamine pentru creșterea imunității

În lipsa vaccinurilor, farmaciștii ne recomandă să facem prevenție cu vitamine, deși, în contextul dat, sfatul pare halucinant. Cum lupți cu o boală gravă folosind doar vitamine? “Nu mai are nimeni vaccin antigripal. Nu mai are nimeni, momentan. Vitamina C și Vitamina D trebuie să luați. Sunt două adjuvante de excepție în ridicarea imunității. Vitamina D în concentrații mari și în combinație cu Vitamina C ridică foarte mult imunitatea”, este sugestia angajatei unei farmacii de pe Calea Moșilor.

Universitatea București, amendată cu 30.000 de lei de DSP pentru că n-a făcut dezinfecție după ce au fost raportate două cazuri de TBC
Recomandări

Universitatea București, amendată cu 30.000 de lei de DSP pentru că n-a făcut dezinfecție după ce au fost raportate două cazuri de TBC

La suprapreț pe internet

 Ca în orice situație de criză legată de medicamente, piața neagră a înflorit și acum. Pe internet au început să apară tot mai multe anunțuri de vânzare de vaccin antigripal, iar prețul unei doze variază între 30 și 100 de lei. Această varianta este extrem de periculoasă, atrag atenția medicii, fiindcă nimeni nu poate ști dacă acele doze chiar conțin vaccin, nici cum au fost depozitate și nici dacă mai sunt în termenul de garanție.

Nici măști nu se mai găsesc aproape deloc

O altă recomandare a medicilor greu de urmat este folositea măștilor când ieșim din casă, când circulăm cu mijloacele de transport în comun ori mergem în locuri aglomerate – mall-uri, piețe, clădiri de birouri de tip hală. Banalele măști care se vând cu câteva zeci de bani lipsesc din majoritatea farmaciilor!

 

Close
Închide
  Close