Elon Musk, proprietarul Tesla și SpaceX, ar fi cheltuit cel puțin un miliard de dolari pentru a finanța o tentativă de lovitură de stat în Venezuela, după alegerile din iulie anul acesta, relatează agenția de știri EFE.
Potrivit lui Nicolas Maduro, președintele Venezuelei, fondurile alocate au fost distribuite de unul dintre liderii opoziției, Maria Corina Machado. Aceasta, la rândul ei, s-ar fi implicat în finanțarea grupărilor teroriste. Cu toate acestea, planul de lovitură de stat a eșuat, a subliniat liderul statului sud-american.
„Elon Musk a investit în lovitura de stat, în fascism, în violență, împotriva procesului electoral din Venezuela, nu mai puțin de 1 miliard de dolari. A eșuat”, a spus președintele venezuelean.
Maduro a adăugat că în spatele tentativei de lovitură de stat „s-a aflat guvernul SUA , o conspirație constantă a imperiului nord-american”.
În august, Maduro a spus că rețeaua socială X a încălcat legea în Venezuela de multe ori și, prin urmare, activitatea sa va fi suspendată. Șeful statului a subliniat că site-ul incită la ură, fascism, război civil, confruntare între venezueleni și, de asemenea, încalcă toate legile Venezuelei.