Nicolas Sarkozy a fost găsit vinovat joi, de un tribunal francez, pentru finanțarea ilegală a campaniei electorale nereușite pentru alegerile prezidențiale din 2012.

Fostul președinte francez a primit un an de închisoare, dar el va putea executa pedeapsa la domiciliu, purtând o brățară electronică de monitorizare.

Sarkozy, care a susținut că nu este vinovat, nu s-a aflat în fața instanței pentru a-și afla verdictul. Decizia nu este definitivă, iar avocatul fostului șef al statului a anunțat că va face apel.

Fostul președinte a fost acuzat că a cheltuit în jur de 22,5 milioane de euro – de două ori mai mult decât limita admisă de legea franceză – în campania pentru alegerile pierdute în cele din urmă în fața lui Francois Hollande.

Procurorii au susținut că Sarkozy știa cu mai multe săptămâni înainte de scrutin că cheltuielile sale pentru campanie se apropie de limita maximă admisă. Aceștia l-au acuzat că a ignorat două mesaje de la contabilii săi, care îl avertizau cu privire la această problemă.

Procurorii au mai spus că oamenii implicați în campanie au folosit un sistem de chitanțe false, pentru a ascunde cheltuielile. Unii dintre oamenii acuzați, în acest dosar – cunoscut sub numele de afacerea Bygmalion, au admis deja faptele comise, scrie Euronews.

Sarkozy nu a fost acuzat de implicare în acest sistem, dar procurorii au subliniat că el era singura persoană responsabilă pentru campanie și că a ales să depășească limita cheltuielilor, inclusiv prin organizarea unor mitinguri.

Pedeapsa se adaugă la o altă sentință pronunțată în martie, anul acesta.

Atunci, Sarkozy a devenit primul președinte din istoria modernă a Franței care a primit o pedeapsă cu executare.

El a fost condamnat la trei ani de închisoare, dintre care unul cu executare, într-un caz de corupție și trafic de influență.

Sarkozy a fost acuzat că a încercat să mituiască un judecător, oferindu-i un post în Monaco, în schimbul unor informații dintr-un alt dosar care îl viza.

Fostul președinte a făcut apel în instanță și a rămas liber, în așteptarea deciziei definitive, dar judecătorii au spus că acesta trebuie să poarte o brățară electronică de localizare.

       
I-a spus „Nu” lui Adi Mutu: „Mi-a plăcut că l-am refuzat. Dar acum regret”
PARTENERI - GSP.RO
I-a spus „Nu” lui Adi Mutu: „Mi-a plăcut că l-am refuzat. Dar acum regret”
BOMBĂ! Unde s-a mutat Dragnea după despărțirea de Irina! Decizia ȘOC
Playtech.ro
BOMBĂ! Unde s-a mutat Dragnea după despărțirea de Irina! Decizia ȘOC
„Bă are curent, eşti prost?” Momentul când adolescentul de 16 ani se electrocutează în Gara din Focşani, surprins în imagini. Copilul a ars ca o torţă
Observatornews.ro
„Bă are curent, eşti prost?” Momentul când adolescentul de 16 ani se electrocutează în Gara din Focşani, surprins în imagini. Copilul a ars ca o torţă
Horoscop 7 decembrie 2021. Taurii simt o oarecare eliberare de o grămadă de griji inutile pe care le-au tot acumulat
HOROSCOP
Horoscop 7 decembrie 2021. Taurii simt o oarecare eliberare de o grămadă de griji inutile pe care le-au tot acumulat
Anchetă după o discuție între doi piloți care vorbeau despre aterizarea prea rapidă a unui coleg
Știrileprotv.ro
Anchetă după o discuție între doi piloți care vorbeau despre aterizarea prea rapidă a unui coleg
Chin! O mare sportivă a României, înfometată şi abuzată în secret: "Mi-a tras o bătaie... Cine se uită la tine? Niciun bărbat!"
Telekomsport
Chin! O mare sportivă a României, înfometată şi abuzată în secret: "Mi-a tras o bătaie... Cine se uită la tine? Niciun bărbat!"
Ciocolată cu tiramisu sau pralinele Happy Barrels? 170 de ani de bucurii dulci de la E.Wedel!
PUBLICITATE
Ciocolată cu tiramisu sau pralinele Happy Barrels? 170 de ani de bucurii dulci de la E.Wedel!