Cuprins:
Ce acuzații îi aduce Consiliul Suprem al Magistraturii lui Nicușor Dan
Nicușor Dan este acuzat de CSM că a provocat un „blocaj inexplicabil” în justiție după ce nu ar fi semnat decretele de pensionare pentru 51 de magistrați, potrivit unei scrisori deschise pe care Consiliul Suprem al Magistraturii i-a trimis-o președintelui. Președintele are obligația de a semna decretele de eliberare din funcție, atunci când judecătorii și procurorii din România se pensionează.
„Având în vedere situaţia fără precedent generată ca urmare a nesemnării decretelor de pensionare ale judecătorilor şi a decretelor de numire în funcţia de judecător, respectiv 50 de decrete.
Constatând că a fost generat un blocaj inexplicabil în derularea acestor proceduri, fără vreun argument oferit din partea Administraţiei Prezidenţiale, care să îl justifice.
Având în vedere că tergiversarea, fără nicio explicaţie, a acestor proceduri generează consecinţe negative în activitatea instanţelor judecătoreşti”, se arată în scrisoarea deschisă trimisă de CSM președintelui.
CSM a solicitat sprijin de la Ministerul Justiției
În paralel, CSM a cerut sprijin și ministrului justiției, Radu Marinescu, pentru „soluționarea cu celeritate a acestei situații”. CSM menționează că tergiversarea acestor proceduri „generează consecințe negative în activitatea instanțelor judecătorești”.
CSM subliniază că Administrația Prezidențială nu a oferit niciun argument pentru acest „blocaj inexplicabil”. Situația afectează atât pensionarea unor judecători, cât și numirea altora noi în funcție.
„Consiliul Superior al Magistraturii s-a adresat Preşedintelui României, domnul Nicuşor Dan, printr-o scrisoare deschisă, solicitând să dispună măsurile necesare pentru finalizarea procedurilor, cât şi Ministrului justiţiei, domnul Radu Marinescu, pentru sprijin instituţional în vederea soluţionării cu celeritate a acestei situaţii”, se mai arată în scrisoarea deschisă, trimisă de CSM lui Nicușor Dan.
Președintele României are atribuția de a semna decretele de eliberare din funcție a judecătorilor
Președintele României are atribuția de a semna decretele de eliberare din funcție a judecătorilor și procurorilor care se pensionează. Acest proces este esențial pentru oficializarea pensionării magistraților și intrarea lor în pensie, inclusiv a pensiilor speciale de care beneficiază unii dintre aceștia. Procesul de pensionare a judecătorilor implică următorii pași:
- Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) analizează și aprobă cererile de pensionare ale magistraților.
- Ulterior, aceste cereri aprobate sunt înaintate președintelui României, care trebuie să semneze decretele de eliberare din funcție.
- După semnarea decretului prezidențial, acesta este publicat în Monitorul Oficial, moment în care pensionarea devine oficială.
Semnătura președintelui reprezintă un pas esențial și definitiv în procesul de pensionare a judecătorilor și procurorilor. În absența acestei semnături, magistrații nu pot accesa drepturile lor de pensie, ceea ce generează tensiuni în cadrul sistemului judiciar.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0582b69c8af21bf6b4ce5b146b808c26.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_45f16f549b4c094236359e99146c6551.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e4ab1733312655e5ea67a8a6b63bc404.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3b1dd64436e0e2c28f8b4ea3d9f1ab8f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_257d589aaba1440e05eb9bf4698563c2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0732a64306e29d6772b2162ccd98bd8f.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_a6a56f39d6cd048bb7c7e1f180f00b01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_366cd710955fa8f54b0dbead88ee7663.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_db78c329f4a2586a9d024802acb2c4f0.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_80cb8d2772989652de1e390fa8cb0bfd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_50a86260cc3cff2cca5d1abc94b4801c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_9cd5bef3c1750837ed72112e5d79dc8f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_cfa52731161bd16a1af53782fc745d36.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_cd2ec7b882be0d297522a53377bb165b.jpg)
Politic
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_89d350f0751aaab97e3d20c1f50d58fd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_17b5a4f3baa8f03ec9604e8d12a98093.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_079bd4deb65d349693a2e07607cc809e.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_cbdddeeb56278bd9a2a7bc5ebad7edab.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c1b44d08747482ea831a0115d4b8e7ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/colaj-dan-motreanu-si-claudiu-manda-scaled-e1782584311697.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/profimedia-1100032439-e1782418890351.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/lupu-rednic-si-cornelia-rednic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/brigitte-pastrama-4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_9c7367a4f3884bce7de4274432f338ff.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6a9e75f041cab2c89597a3e8a667770b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_afe57445dd3f0265c9fbac0b650d2146.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2986dde1b55e0e0f2be0384fc56aeeec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_a705b70135bef2a03d9f1938d5acc044.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_0d9b61921f34cd1dd27723d35c176ab8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_8489f1a706c1363914e67ef8af7230b3.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_12a0ee390e01ec5f5cc0019fb7607e82.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_e5bcd6b13028a09eeb020a739a9c1230.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/simona-oprescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/horoscop-28-iunie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/pui-prajit.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/05/manifestanti-cu-pancarte-pe-care-scrie-scaderea-turismului-in-timpul-unei-proteste-impotriva-turismului-de-masa-pe-bulevardul-las-ramblas-din-barcelona-pe-6-iulie-2024--1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/08/canicula-mare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/avion-in-zbor-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/lagocephalus-sceleratus-.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/telecomanda-aer-conditionat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/locuitori-zone-albastre-obiceiuri.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/femeie-vantai-canicula-europa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/austill16matei-donciumarin-grigore-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/studenti-strainatate.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/barbat-saltat-mascati-piscina-gonflabila-terasa-apartament-bistrita.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/tehnologie-ai-cum-sa-vorbesti-cu-cei-dragi-decedati.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/sorin-grindeanu-nicusor-dan-donald-trump--fotografii-paginile-personale-defacebook-hepta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/nicusor-dan-4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/fjord-filmul-profimedia-1106281255.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.