El a răspuns într-o conferință de presă jurnaliștilor care i-au atras atenția că facturile bucureștenilor la întreținere sunt mari și că unii locuitori se plâng că ori căldura a fost sub parametri, ori plătesc mult, deși nu au beneficiat de ea din cauza avariilor.

Jurnalist: Ce se va întâmpla cu bucureștenii care au primit facturi foarte mari?

Nicușor Dan: Ei vor plăti facturile așa cum orice om își plătește facturile.

Jurnalist: De ce când e rece afară, căldura din calorifere e din ce în ce mai puțină?

Nicușor Dan: E o chestiune de fizică. Dar azi e bine. Dacă vă uitați pe harta de termoficare, o să vedeți că sunt puține probleme.

Jurnalist: Și în decembrie spuneați că e bine și oamenii îngheață de frig în case.

Nicușor Dan: Nu, nu. Datele pe care le primiți sunt date exacte. Sunt persoane care sunt afectate de avarii și sunt persoane mult mai multe, 95-96-97% dintre bucureșteni, care nu au probleme.

Jurnalist: Și atunci de ce când e frig e mai puțină căldură?

Nicușor Dan: Pentru că e nevoie de mai multă căldură și aceea care ajunge nu ajunge. E simplu, e fizică.

Jurnalist: Și când e cald afară?

Nicușor Dan: Când e cald afară se pierde, dar cea care nu se pierde și ajunge e suficientă. Când e frig afară, tot se pierde, dar cea care ajunge nu ajunge la toată lumea.

Nemulțumiri în PNL față de Nicușor Dan

Libertatea a dezvăluit, încă din 14 septembrie 2022, că liderii PNL vor să îi retragă sprijinul politic lui Nicuşor Dan și că acesta nu se mai bucură de susținere în partid. Argumentele liberalilor au fost legate de problemele cu care se confruntă Capitala.

Premierul și preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a confirmat pe 9 decembrie că Bucureştiul este un oraş blocat, fără perspective, iar managementul lui Nicușor Dan, pe care nu l-a numit, este unul cu probleme „şi cu o foarte complicată constelaţie de conflicte politice”.

Liderul liberalilor a cerut atunci filialei PNL Bucureşti, condusă de Ciprian Ciucu, ca până la finalul lunii ianuarie 2023 să vină cu un plan de 10 puncte pentru primarul Capitalei, cu termene clare de implementare.

Din momentul în care PNL București va trimite planul cerut de premier, Nicușor Dan va avea la dispoziție 6 luni ca să arate ce a făcut și apoi „luăm decizia” în privința susținerii acestuia, au precizat surse politice pentru Libertatea la finalul lunii decembrie. Deocamdată, șeful Guvernului nu a primit lista cu cele 10 puncte, potrivit surselor Libertatea din Executiv.

Concret, dacă PNL îi va retrage sprijinul politic, acest lucru înseamnă că Nicușor Dan va avea greutăți în a obține majoritatea necesară pentru ca proiectele sale să fie aprobate în Consiliul General. Totodată, șansele ca actualul primar al Bucureștiului să candideze și să câștige un nou mandat în 2024 vor scădea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

seaman651 11.01.2023, 19:27

Din ciclul inteligentului celalalt "iarna nu-i ca vara". Pai daca acum nu ajunge, cand e cald afara, ce se intampla la -10 grade?

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.