„Trebuie să facem diferenţa. Eu nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii. Doar Ceauşescu nu a avut datorii, în rest, toată lumea are datorii şi e bine să aibă, ca să pui banii în dezvoltare. Eu am spus că Primăria Capitalei nu mai are datorii curente, adică cum erau acele 165 de milioane către firma Otokar care ne-a făcut autobuzele”, a spus primarul la Antena 3, potrivit news.ro.

Și a continuat: „Eu am spus că la sfârşitul anului 2023 nu există vreo persoană fizică sau juridică care să poată să vină să (n.red – poprească conturi), aşa cum la început de mandat erau 3 miliarde de lei”.

El a explicat că „datoriile, în ansamblul lor, sunt un fenomen normal” şi că există o „formalistică” a Ministerului Finanţelor Publice din cauza căreia Capitala apare ca având datorii curente. 

Nicușor Dan a adăugat că Bucureştiul ar fi putut să facă împrumuturi mult mai mari pentru dezvoltare și a susținut că gradul de îndatorare al Capitalei este unul mic, „de ordinul 7-8%, faţă de oraşe occidentale”.

6 persoane candidează la alegerile locale din 9 iunie: actualul edil Nicușor Dan din partea Alianței Dreapta Unită, Cristian Popescu Piedone din partea Partidului Umanist Social Liberal, Mihai Enache din partea AUR, Gabriela Firea din partea PSD, Sebastian Burduja din partea PNL și Diana Șoșoacă din partea SOS România.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (3)
Avatar comentarii

mariusica41 10.05.2024, 10:34

Si atunci, urmati exemplul tovarasului!

Avatar comentarii

Just2024 12.05.2024, 00:24

Daca primaria ar fi facut proiecte, pe reabilitarea si extinderea spatiilor verzi, pe educatie si sanatate, reabilitare si consolidare cladiri, prin absorbtii de fonduri europene, poate ca se faceau multe, se mai micsora poluarea asta ce ucide oameni si nici datorii de nici-un fel, nu existau.

Avatar comentarii

Cronos666 13.05.2024, 13:04

Cum ramane cu afirmatia: "Am achitat datoriile!"? Cum se face ca ajutorul de handicap care se acorda conform legislatiei in continuare se da "la jumate de pret"? Cum se face ca stimulent de casatorie este neacordat din 2020. Noi am depus dosarul in 2022, acesta fiind eligibil. Acum ma judecat cu voi si nu va recunoasteti vina ptr ca ati subfinantat programul asta si ati ajuns la 13.000 de dosare neplatite. Poate ne explici de ce ai desfintat programul FIV ptr Bucuresti? Tu fiind parvenit in Bucuresti si cu nevasta fertila ai considerat ca e mai bine asa?

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.