În cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din 2025, Nicușor Dan s-a luptat cu George Simion, pe care l-a învins cu 53,6% (6.168.642 de voturi) la 46,4% (5.339.053 de voturi).

Andreea Bănică, alături de Nicușor Dan la sediul de campanie

Foarte multe persoane publice din România l-au susținut în timpul campaniei electorale din ultima săptămână pe Nicușor Dan, iar odată ce el a fost ales președinte al României, una dintre cele mai cunoscute cântărețe din țara noastră chiar s-a aflat foarte aproape de acesta.

Este vorba despre Andreea Bănică, artistă care, alături de soțul ei, Lucian Mitrea, nu doar că au anunțat public că l-au votat pe Nicușor Dan, ci au și fost alături de acesta în sediul lui de campanie de lângă Parcul Cișmigiu, în momentul în care au fost anunțate rezultatele alegerilor.

Celebra cântăreață a postat pe Instagram mai multe fotografii și clipuri video prin care le-a arătat fanilor ei din mediul online că se află împreună cu mai multă lume alături de Nicușor Dan și de susținătorii apropiați ai acestuia în spatele ușilor închise, unde nu a avut voie să intre chiar oricine.

Imaginile pe care Andreea Bănică le-a făcut publice nu au fost difuzate la televizor, deoarece au fost realizate chiar de artistă, iar în unele clipuri video și fotografii se poate observa că alături de ea nu era doar Lucian Mitrea, soțul ei, ci și Adrian Sînă, un alt artist foarte apreciat din România, care a făcut parte din trupa Akcent și care duce numele formației mai departe în lume.

35 de ani de la Mineriada din 13-15 iunie 1990: Drumul lui Ion Iliescu de la pucist în PCR până la Președinția României, stropit mereu cu sângele altora
Recomandări
35 de ani de la Mineriada din 13-15 iunie 1990: Drumul lui Ion Iliescu de la pucist în PCR până la Președinția României, stropit mereu cu sângele altora

Artista, pusă la zid, dar și felicitată că l-a susținut pe noul președinte

„Singurul om care putea să ne unească, nu să ne dezbine! Cred că de mult nu am mai simțit o așa emoție puternică”, a scris Andreea Bănică în dreptul imaginilor, adăugând și două hashtaguri: #nicusordan #presedinte.

Andreea Bănică, la sediul de campanie al lui Nicușor DanIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 18

În doar câteva ore, imaginile postate de Andreea Bănică pe Instagram au adunat aproape 5.000 de like-uri și sute de comentarii din partea internauților, părerile acestora fiind împărțite. Unii au atacat-o pe artistă, în timp ce alții au felicitat-o pentru alegerea ei.

„Ai mai pus-o de niște concerte, pe lângă cașcavalul donat”, „Vreau să văd unirea asta… Mai vorbim după un an sau doi”, „O să fie bine” și „Felicitări” au fost doar câteva dintre mesajele primite de Andreea Bănică.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.