Nicușor Dan: „Nu revin în USR. A fost foarte important în mandatul ăsta faptul că am fost independent”. Ce spune despre o candidatură la prezidențiale

 4 comentarii
Arhiva foto

„Nu revin în USR”, a declarat Nicușor Dan, luni, la Digi24.ro, precizând că „a fost foarte important în mandatul ăsta faptul că am fost independent”. Primarul general al Bucureștiului, care a câștigat al doilea mandat, a adăugat că „acum vor fi și mai multe partide și e important să fiu echidistant de cele care mă vor susține". Totodată, Dan a declarat că nu este interesat de o candidatură la președinție.

Acesta a susținut că, în următorii patru ani, singura sa preocupare va fi mandatul câștigat la alegerile locale, unde a fost susținut de partidele din Alianţa Dreapta Unită.

„Nu candidez la președinție. În acest moment, tocmai am primit un mandat de patru ani și pentru perioada următoare e singura mea preocupare", a spus el.

Nicușor Dan a fost întrebat dacă rămâne independent sau se va alătura unui partid, după alegerile de duminică.

„Nu, faptul că am fost independent m-a ajutat în aceşti trei ani şi jumătate în a discuta cu trei partide care m-au susţinut, acum vor fi mai multe şi intenţia mea este să rămân independent”, a răspuns Nicuşor Dan. Acesta a adăugat că activitatea sa la PMB este una „intensă” și că nu are timp de politică de partid.

În legătură cu majoritatea ce se va constitui în timpul noului mandat, Nicușor Dan a spus: „Trebuie să așteptăm rezultatele finale, nu există încă acord politic, o să fie 28 - 27, dacă punem într-o parte Dreapta Unită, REPER și PNL și în cealaltă parte PSD, PUSL și AUR o să avem 27-28, dar nu știm cine o să fie 27 și cine 28. Eu sper ca asta să fie majoritatea cu care lucrez USR-PMP-FD-REPER, sunt bucuros că REPER a făcut pragul și PNL”.

Nicușor Dan este câștigătorul clar al alegerilor pentru Primăria Capitalei, potrivit rezultatelor numărătorii parțiale, care confirmă ierarhia stabilită de exit-pollul din seara alegerilor, 9 iunie. Rezultatele parțiale arată că PSD și Alianța Dreapta Unită se luptă pentru locul întâi în ce privește numărul de locuri obținute în Consiliul General al Municipiului București.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (4)
  • Avatar comentarii

    asdfghjkL2 11.06.2024, 10:37

    E prea inteligent Nicusor ca sa intre in partidele actuale romanesti ,partide care prin persoanele care le conduc n-au imbunatatit cu nimic viata poporului roman.

    • Avatar comentarii

      Realist2023 11.06.2024, 12:18

      Nicusor a demisionat din USR tocmai ca sa evite pozitionarea de partea unui partid politic (utila atat pt electorat cat si pt negocierile in Consiliu), e o manevra politica - dar ca fondator al USR, ramane ...

  • Avatar comentarii

    Dragan1952 11.06.2024, 10:51

    Dă doamne Bucureșteanului mintea cea de pe urmă!

  • Avatar comentarii

    Trandafir 11.06.2024, 19:04

    Nu este asa de prost sa intre in USR, dupa ce l-au dat afara din partidul infiintat de dinsul. Mai bine independent sustinut de cine doreste bine.

  • Avatar comentarii

    bozo76 12.06.2024, 11:33

    Nicu e in usr cum e si lasconi. Sa fie sa existe. Nicusor mai are o calitate cum ar zice ladconi. Nu plateste cotizatia de partid. E genul saracacios zgarcit. Se vede dupa faptul ca merge fara cravata. Este votat cu insistenta de catre generatiile noi care stiu ce e tigara alcoolul drogul si etno. Care nu au probleme sa dea 600 la nevertold (sac) si sa sughitze in loc sa o mangaie.

ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
8 sept.
Europa a început să-și mute rezervele masive de aur din Statele Unite: Spania și Italia încă stau pe gânduri
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!