Meteorologii anunță marți că, începând de miercuri și până joi, vor fi ninsori local moderate cantitativ şi se va depune un nou strat de zăpadă, în Carpaţii Occidentali şi în vestul Carpaţilor Meridionali.
Cuprins:
Potrivit ANM, în intervalul 16 martie, ora 8:00 - 17 martie, ora 8:00, ninsorile se vor extinde dinspre masivele vestice şi vor cuprinde toată zona montană.
În zona Carpaţilor Occidentali, precum şi în vestul Carpaţilor Meridionali, local ninsorile vor fi moderate cantitativ (10 - 15 l/mp şi izolat peste 20 l/mp) şi se va depune strat nou de zăpadă, pe alocuri consistent.
În Capitală, miercuri dimineață cerul va fi mai mult noros, iar începând cu orele serii, temporar va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări pe parcursul nopții.
Temperatura maximă va fi de 9-10 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 1 grad.