Aproape jumătate de țară, sub cod galben și portocaliu de ninsori și viscol. Harta zonelor afectate

 20 comentarii
VIDEO Ninsoare în București și mai multe zone din țară, la final de martie. Val de aer rece în toată România

Aproape jumătate din țară se află astăzi, 18 noiembrie, sub cod avertizări cod galben şi cod portocaliu de intensificări ale vântului, ninsori şi viscol, în special în zona de munte, până mâine dimineață, 19 noiembrie, au anunțat meteorologii.

Potrivit ANM, de astăzi, de la ora 8:00, şi până duminică, la ora 10:00, este în vigoare un cod galben de ninsori şi vânt, în jumătatea estică a teritoriului şi la munte. Aici, vor fi precipitații însemnate cantitativ, local de 25 - 35 l/mp și izolat de peste 50 l/mp.

Acestea vor fi sub formă de ninsoare la munte și predominant ninsori în cea mai mare parte a Moldovei și în sud-estul Transilvaniei unde se va depune strat de zăpadă, local consistent.

În Dobrogea și în Muntenia vor fi ploi și trecător, în noaptea de sâmbătă spre duminică pe arii restrânse lapoviță și ninsoare.

Vântul va prezenta intensificări în sud-vestul, estul și sud-estul teritoriului cu viteze de 55 - 65 km/h. În Subcarpații Moldovei și de Curbură, precum și la munte, temporar va fi viscol, iar rafalele vor depăși 60 - 80 km/h.

Pe parcursul zilei de duminică, vântul va continua să aibă intensificări în sud-estul țării și la munte, adaugă meteorologii.

De asemenea, de la ora 14:00, şi până mâine, la ora 10:00, va intra în vigoare un cod portocaliu de vânt şi viscol în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură, unde vor fi intensificări susținute ale vântului cu rafale de 80-110 km/h. Va ninge și va fi viscol, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m.

Al doilea cod portocaliu, de data aceasta de intensificări ale vântului, va fi valabil de la ora 18:00 până mâine, la ora 10:00 în sudul Moldovei, estul Munteniei, Dobrogea şi bazinul vestic al Mării Negre.

Astfel, în aceste zone vântul va sufla cu rafale în general de 85 - 90 km/h, iar în Dobrogea de peste 100 km/h.

Ninge și la București

În noaptea de sâmbătă spre duminică vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare în Capitală, conform prognozei speciale pentru Bucureşti, emise vineri, 17 noiembrie, de Administrația Națională de Meteorologie.

Sâmbătă, cerul va fi noros și va ploua (cantități de apă de 15 - 20 l/mp), iar în a doua parte a nopții, trecător vor fi precipitații și sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va avea intensificări mai ales seara și noaptea cu rafale de 50 - 55 km/h.

Temperatura maximă, mai coborâtă decât în ziua anterioară, se va situa în jurul valorii de 9 grade, iar cea minimă va fi de 2 - 3 grade.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (20)
  • Avatar comentarii

    tinca 18.11.2023, 10:07

    Cam devreme sa vina iarna, ne dorim zăpadă de sărbători. Dar nu hotărâm noi!

  • Avatar comentarii

    durban22 18.11.2023, 10:15

    Sa fim prea multumiti de vremea buna care am avut-o pana acum!.Cat trebuia sa mai tina si acea vreme de primavara ??.

  • Avatar comentarii

    lipanileana 18.11.2023, 10:16

    Vremea nu o dirijam noi ci doamne doamne.

  • Avatar comentarii

    lunacry 18.11.2023, 10:59

    Vreau zăpadă, să vină odată, deocamdată văd doar anunțuri și mici petece de zăpadă pe munți la altitudini mari.

  • Avatar comentarii

    Nelualex.83 18.11.2023, 11:06

    Gata,vine iarna mai devreme, se spunea că va ninge în decembrie

ALTE ȘTIRI
Imagine cu caracter ilustrativ: Monitorul de Galați
15:09
Faleza și strada Domnească se închid în Galați, vineri. 6 autobuze sunt deviate, care sunt rutele de la Potcoava de Aur
București, România – 25 iunie 2024: Oamenii traversează strada în apropierea Palatului Victoria, care găzduiește sediul Guvernului României, în București.
11:36
De 1,4 ori mai multe morți decât nașteri în România, în iulie 2026
MONDEN
Vlad Gherman si Oana Mosneagu s-au căsătorit în urmă cu doi ani. FOTO/ Facebook
15:37
Anunțul făcut de Vlad Gherman după doi ani de căsnicie cu Oana Moșneagu. „Sunt etape noi. Acest nou capitol vine cu lecții de învățat”
Alexia, Alexandre Eram, Andreea Esca și Aris Eram
15:16
Cum își câștigă Aris Eram banii. Fiul Andreei Esca nu mai are sprijin financiar de la părinți: „Am plecat de acasă”
POLITIC
Arhiva foto
12:36
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc: cum ar vota românii la alegerile parlamentare
11:59
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc. Cum arată intenția de vot la alegerile parlamentare, într-un sondaj INSCOP
Ultimele știri
16:46
Diana Bart, noua prezentatoare a emisiunii „Infiltrați în culise”. Ce vor vedea telespectatorii
16:44
Asaf Avidan a devenit cetățean român. Artistul israelian a depus jurământul alături de frații săi
16:32
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
Exclusiv
16:32
Marian Staș: „Inspectoratele școlare, un cadavru instituțional care întreține sinecuri și împarte putere. Daniel Șuștac, despre dispariția acestor structuri: „Când vor ajunge crocodilii vegetarieni”
TRENDING
13:57
Grindină uriașă de 10 cm, rafale de vânt de 120 de km și ploi abundente: se anunță furtuni extreme în Balcani
16:02
Moscova acuză că prin Portul Giurgiulești sunt livrate arme Ucrainei: „Rusia este un risc pentru întreaga lume civilizată”
Analiză
13:00
Jamie Shea, fost înalt oficial NATO: „Răspunsul la atentatele din 11 septembrie a făcut din lume un loc mai puțin sigur și mai periculos decât impactul inițial al atacurilor”
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
16:06
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
14:59
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Munții Kackar din Turcia | Foto: Agenția pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Turcia (TGA)
14:55
Imagini spectaculoase din Munții Kackar. Ce se întâmplă în septembrie 2026 în Turcia
O japoneză a venit în vacanță în România doar cu un rucsac și a rămas 27 de ani. Acum vinde creații de mii de lei. Sursă foto: Ayako Funatsu / Facebook
14:40
O japoneză a venit în vacanță în România doar cu un rucsac și a rămas 27 de ani. Acum vinde creații de mii de lei: „România m-a învățat să fiu fericită”
Plajă din Costinești cu mulți oameni care se bronzeză, înoată sau se plimbă de-a lungul țărmului pe nisipul fierbinte, 7 iulie 2024
14:01
Vacanțele pe litoral s-au ieftinit cu peste 35% de la încheierea verii. Cât plătesc românii pentru o noapte de cazare în luna septembrie
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
kronospan sebes
Exclusiv
11:30
Companiile Kronospan și Kronochem din Sebeș, trimise în judecată pentru poluarea mediului cu substanțe cancerigene
O fetiță cu părul împletit stă pe o bordură înaltă lângă o fântână arteziană, întinzând o mână spre jeturile puternice de apă. Pe pavaj și în aer sunt mai mulți porumbei în apropierea ei, inclusiv unul în zbor lângă fântână.
10:38
Cod galben și portocaliu de caniculă, în peste jumătate din țară. Temperaturile vor ajunge până la 36 de grade, apoi urmează vijelii
Metrorex a finalizat lucrările de modernizare la instalaţiile de acces din 8 staţii
09:03
Posibilă tentativă de suicid în stația de metrou Ștefan Cel Mare. Circulația trenurilor este afectată
Călin Georgescu a fost înconjurat de sustinătorii săi în timpul vizitei în Vaslui
ExclusivReportaj
09:00
Momente din vizita cu poticneli a lui Călin Georgescu în județul Vaslui: „În Olt a mers șnur”
Educație juridică în școli
14:06
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate