“Niște gheare reci au început să mă sugrume”. De pe patul de spital, un bărbat infectat cu COVID de 38 de zile își spune povestea
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Un bărbat din Cugir, infectat cu coronavirus, Radu Roșian, povestește calvarul prin care a trecut în ultimele 40 de zile. Nu uită nici de cei care i-au fost aproape, dar nici de prietenii care l-au uitat în această perioadă.
Cuprins:
”Virusul ne ia organele și ni le toacă!”, scrie pe Facebook Radu Roșian, fost consilier local în Cugir, într-o postare preluată și de Adevărul.
În lunga mărturie, Roșian vorbește despre condițiile proaste din spitalul din Cugir, susținerea primită din partea șefului CJ Alba, Ion Dumitrel, dar mai ales despre modul în care l-a lovit boala, astfel încât a fost aproape să creadă că nu mai scapă.
”Sunt cei care nu cred în Covid! F bine, au dreptate, n-ai cum să-i lămurești! Sunt cei care cred că Covidul este o mică răceală! Foarte bine, au dreptate, 90% așa scapă! Suflă nasul de două ori și după 14 zile sunt negativi! Dar sunt și 10%, pe care Covidul îi prinde cu sistemul imunitar praf ( pneumonie, diabet, hipertensiune, alte boli mai grave). Pe ăștia ne pune la pământ! Virusul ne ia organele și ni le toacă!” scrie acesta.
Totul a început luna trecută.
Condiții infernale în spitalul de la Cugir
”Sunt pozitiv din 10 octombrie și m-am negativat în 18 noiembrie. 38 de zile lungi, grele, uneori infernale. După o săptămână de tratament la Cugir în care am tratat pneumonia și am luat antivirale, am cerut să plec acasă în izolare, deși eram pozitiv. Am citit eu peste tot că-n 14 zile virusul trece. Am avut într-un fel dreptate să cer să plec fiindcă la infecțioase la Cugir, condițiile sunt absolut infernale. Saloane și băi mizerabile (mă refer la dotare și stare, nu la curățenie), paturi care erau atât de incomode, încât parcă seara îți ziceau hai să-ți bătucesc un pic carnea pe tine, musiu!”, relatează bărbatul.
După trei zile de izolare acasă, a făcut febră și a ajuns la UPU Alba. ”Am dat telefon la 112 și a venit salvarea cu oxigen și m-a dus la spital, la Cugir. Și de acolo, la UPU a Spitalului Județean Alba. Diferența între Spitalul Județean și cel din Cugir este de nedescris. La UPU este ca într-o hală de producție. Dotare serioasă. Tot personalul se mișcă precum pe spargă. Profesionalism. Asta a fost impresia mea. A aflat Ion Dumitrel de starea mea și a vorbit la terapie intensivă. Acest OM a vorbit zilnic cu doctorii, s-a interesat să am tratamentul cel mai bun, mi-a scris zilnic mesaje de încurajare. Fără el, eram pa! Împreună cu Hațegan Marius și Alexandru Peres mi-au arătat ce înseamnă prieteni. Vechi, adevărați”.
“Asta a fost salvarea mea!”
Apoi urmează câteva episoade crunte: ”În 24 octombrie la ora 18 eram într-un salon la izolare, în transfer de la UPU spre ATI. La ora 19:30 trebuia să vină să mă ducă să mă lege la oxigen la ATI și să încep tratamentul cu antibiotice și antivirale”.
Și-au început! Niște gheare reci au început să mă sugrume. Să-mi taie respirația. Am fost sigur că nu scap. Dar primisem un mesaj de la copil că se gândește la mine și-i este frică pt mine. În ora aia în care ghearele mă strângeau nemilos de gât am repetat într-una: Flavius, Flavius, Flavius. Aproape până la inconștiență! Și-am reușit să rezist până m-au legat la aparatul de oxigen, cu masca pe toată fața! Asta a fost salvarea mea. Radu Roșian
”Eram nedormit de 72 de ore. Nemâncat și nebăut de 48 de ore. Avem un organism care luptă cu limita, fără să ne dăm seama de unde atâta putere. Mi-a spus fina mea, dr Ramona Gheorghe, că, de fapt, au urmat 36 de ore critice. Pe muchie. Ramona a fost, împreună cu Ion Dumitrel, unul dintre cei care au vegheat asupra mea. Au urmat aproape trei săptămâni de ATI. Cu zile lungi în care stăteam și 15 ore pe zi în perfuzii. Și mă uitam, pic, pic, pic. Picura și nu se mai termina. Și urma alt tub și alt tub. Câte 6-7 pe zi”.
Mesaj pentru cei care l-au uitat
Boala a lăsat urme adânci pe corpul și în mintea bărbatului, care pare furios pe prietenii care nu i-au scris nimic.
”După astea trei săptămâni am rămas cu un pic de carne pe mâini și piciorușe sub pielea fleșcăită. Fața căzută. Pielea uscată de la lipsa soarelui. Mintea zdruncinată de la singurătate. Singur 24 de ore. Înmulțit cu atâtea zile. Noroc că există și oameni care mi-au scris mesaje zilnic. S-au interesat cum mă simt. La un moment dat îmi doream să mă lase în pace, fiindcă mă întrebau toți: nu ești mai bine? Când ieși? Și nu eram. Nu știam când scap! Eram singurul căruia testele îi ieșeau pozitive. Pe oamenii ăștia îi țin minte. Pe toți. Pe restul i-am șters din memorie”, scrie Roșian.
Sunt unii pe care i-am crezut prieteni/ prietene, dar nu mi-au dat un mesaj de îmbărbătare. Așa suntem toți. Prieteni de suprafață. Pe interese. Și câțiva adevărați. Pe ăia o să-i păstrez în memorie.Radu Roșian
Bărbatul rămâne în spital, pentru că trebuie să-și revină: ”Nu m-am recuperat cu oxigenul. Încă am nevoie de mască. De aia mică. Ușoară. Și trebuie să continui tratamentul pentru rinichi. Dar parcă altfel sună: a fost transferat de la ATI. Asta este mica poveste a unui om care s-a convins de existența Covidului. De perfidia acestui virus care caută orice organ mai puțin sănătos pe care să-l atace. Mâncați sănătos. Faceți exerciții fizice cât mai puteți. Feriți-vă de răceli Dacă veți lua virusul să puteți lupta mai bine decât am luptat eu! Aștept cu încredere, cu optimism săptămâna ce urmează. Pot fi și săptămâni. Vreau să plec recuperat!”.
foto: Facebook/Radu Roșian
