Patronii Clubului Colectiv, Paul Gancea şi Costin Mincu, dar şi cei ai firmei de la care au provenit artificiile, Daniela Niţă şi Viorel Zaharia, au ajuns vineri dimineaţa la sediul Parchetului General unde procurorii le aduc la cunoştinţă faptul că s-au extins acuzaţiile în cazul lor, scrie Mediafax. Tribunalul a respins atunci o contestație a Parchetului și a menținut decizia Judecătoriei Sectorului 4, instanță care a dispus pe 22 martie ca patronii de la Colectiv să fie cercetați sub control judiciar.

În cazul lui Gancea Mincu şi a Danielei Niţă, procurorii vor extinde acuzaţiile la noi presupuse fapte de vătămare corporală şi la încălcarea legisţiei privind legislaţia muncii, în cazul lui Viorel Zaharia au extins acuzaţiile la alte noi presupuse fapte de vătămare corporală.

În cazul lui Alin Anastasescu şi a lui Cosmin Niţă, care sunt aşteptaţi să ajungă şi ei la Parchetul General, procurtorii vor extinde acuzaţiile la noi presupuse fapte de vătămare corporală şi la încălcarea legisţiei privind legislaţia muncii.

Potrivit surselor judiciare, noile acuzatii au la bază noi plângeri din partea victimelor precum şi un raport al Inspectoratului Teritorial de Muncă.

Pe timpul cât se află sub control judiciar (60 de zile), patronii de la Colectiv trebuie să respecte mai multe obligații: să se prezinte la Parchet sau în instanță ori de câte ori sunt chemați; să informeze organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței; să se prezinte la Secția de Poliție în raza căreia își au domiciliul (George Anastasescu — Secția 2 Poliție, Paul Gancea — Secția 16 Poliție, Costin Mincu — Secția 22 Poliție); să nu se apropie de ceilalți, de alți participanți la comiterea infracțiunilor și de martorii din dosar și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nicio cale. De asemenea, ei nu au voie să părăsească teritoriul României fără încuviințarea judecătorilor.

Cei trei patroni de la clubul Colectiv sunt cercetați penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, fiind eliberați din arest preventiv la sfârșitul lunii decembrie 2015, după ce au stat aproape două luni după gratii.

 

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.