UPDATE 30 august, ora 20.15. Zeci de mii de oameni s-au adunat din nou, duminică, în centrul capitalei, Minsk, pentru a cere demisia președintelui Alexandr Lukașenko. Poliția a intervenit, reținând cel puțin 125 de protestatari, notează Hotnews.ro.

Asta după ce mulțimea a scandat ”La mulți ani, șobolanule!”, în ziua în care Alexandr Lukașenko a împlinit 66 de ani.

Noi proteste împotriva lui Alexandr Lukașenko, de ziua lui. Poliţia belarusă a arestat 125 de persoane duminică, la Minsk
FOTO: Hepta

Președintele statului Belarus, care, în semn de sprijin, a fost invitat la Moscova de Vladimir Putin, a fost fotografiat în fața Palatului Independenței din Minsk cu o pușcă în mâini, relatează RIA Novosti.

Noi proteste împotriva lui Alexandr Lukașenko, de ziua lui. Poliţia belarusă a arestat 125 de persoane duminică, la Minsk
FOTO: RIA Novosti

În această atmosferă tensionată, mai multe blindate au fost văzute pe străzile din Minsk.

Autorităţile au desfăşurat în capitală un dispozitiv poliţienesc şi militar masiv.

Această măsură a fost luată înaintea unei manifestaţii la care opoziţia din Belarus speră să adune un număr mare de participanţi, ca şi în weekendurile precedente, relatează şi AFP.

 

Poliţiştii poartă echipament de intervenţie, iar militarii înarmaţi şi echipaţi cu măşti nu au însemne distinctive, a constatat un reporter al agenţiei.

În 16 şi 23 august, în capitala belarusă au ieşit pe străzi aproape 100.000 de persoane, la cele mai mari proteste din istoria ţării.

https://www.facebook.com/tut.by/videos/408583756775520/

Preşedintele Alexandr Lukaşenko, în vârstă de 66 de ani, care conduce Belarus de 26 de ani, se confruntă cu manifestaţii zilnice după alegerile prezidenţiale din 9 august, pe care susţine că le-a câştigat cu 80%. Opoziţia acuză puterea de fraude electorale.

Duminică, aproape 400 de sportivi belaruşi s-au alăturat contestatarilor preşedintelui, publicând un apel la organizarea de noi alegeri. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.