UPDATE ora 13:20. Noii judecători CCR care au depus jurământul de învestitură sunt: Iulia Scântei (numită de Senat), Bogdan Licu (numit de Camera Deputaţilor) şi Mihaela Ciochină (numită de preşedintele României). Ei sunt numiţi pe un mandat de 9 ani, care începe pe data de 11 iunie.

Preşedintele Klaus Iohannis le-a urat succes noilor judecători constituţionali. „Este o muncă de mare răspundere şi sunt convins că o veţi duce cu succes la un bun sfârşit. La fel, doresc mult succes judecătorilor constituţionali care îşi continuă mandatul şi tuturor împreună vă doresc să vegheaţi la respectarea Constituţiei şi să fiţi un factor de echilibru în societatea din România”, a afirmat el, conform News.ro.

La ceremonie au asistat şi premierul Nicolae Ciucă, preşedintele Senatului, Florin Cîţu, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu.


Conform Legii 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, CCR are un preşedinte ales prin vot secret, pentru o perioadă de 3 ani, cu majoritatea voturilor judecătorilor, în termen de 5 zile de la înnoirea Curţii.

Articolul 7 al aceluiaşi act normativ precizează că mandatul preşedintelui poate fi reînnoit.

Pentru alegerea preşedintelui, fiecare grupă de judecători numiţi de Camera Deputaţilor, de Senat şi de preşedintele României poate propune o singură candidatură.

Dacă la primul tur de scrutin niciun candidat nu întruneşte majoritatea voturilor, se va proceda la al doilea tur de scrutin între primii doi clasaţi sau traşi la sorţi, dacă toţi candidaţii obţin acelaşi număr de voturi.

Operaţiunile de alegere a preşedintelui sunt conduse de judecătorul cel mai în vârstă.

Urmărește-ne pe Google News
Răducioiu a divorțat în 2018 după 23 de ani de căsnicie, dar cu cine se iubește acum a surprins pe toată lumea. Cine este femeia care l-a cucerit pe fostul atacant al naționalei
GSP.RO
Răducioiu a divorțat în 2018 după 23 de ani de căsnicie, dar cu cine se iubește acum a surprins pe toată lumea. Cine este femeia care l-a cucerit pe fostul atacant al naționalei
Imaginile pe care Nicoleta Luciu le-ar vrea ŞTERSE de pe internet! Cum arăta şi cum poza în 2002. FOTO
Playtech.ro
Imaginile pe care Nicoleta Luciu le-ar vrea ŞTERSE de pe internet! Cum arăta şi cum poza în 2002. FOTO
De cinci ani, sute de şoferi îşi riscă viaţa pe un pod din Braşov, din care s-a surpat o bucată: "Dacă nu fac nimic în privința asta, atunci va fi din ce în ce mai rău"
Observatornews.ro
De cinci ani, sute de şoferi îşi riscă viaţa pe un pod din Braşov, din care s-a surpat o bucată: "Dacă nu fac nimic în privința asta, atunci va fi din ce în ce mai rău"
Horoscop 9 august 2022. Fecioarele au mintea mai limpede astăzi, dar contextul nu mai e la fel de generos, ar fi bine să-și creeze singure șanse
HOROSCOP
Horoscop 9 august 2022. Fecioarele au mintea mai limpede astăzi, dar contextul nu mai e la fel de generos, ar fi bine să-și creeze singure șanse
Nouă descoperire macabră după secarea Lacului Mead din SUA. Este a patra de acest fel în ultimele patru luni
Știrileprotv.ro
Nouă descoperire macabră după secarea Lacului Mead din SUA. Este a patra de acest fel în ultimele patru luni
Urmează să-l dea afară din Guvern. Decizie de ultimă oră luată de premierul Nicolae Ciucă. Ce l-a nemulţumit
Orangesport.ro
Urmează să-l dea afară din Guvern. Decizie de ultimă oră luată de premierul Nicolae Ciucă. Ce l-a nemulţumit
Numai unul și unul! Cei 12 pe care o să-i vedem la Sunt celebru, scoate-mă de aici!
PUBLICITATE
Numai unul și unul! Cei 12 pe care o să-i vedem la Sunt celebru, scoate-mă de aici!
Mii de mărci și stiluri de top pentru un stil de vară excepțional
PUBLICITATE
Mii de mărci și stiluri de top pentru un stil de vară excepțional
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.