După trei luni blocat în Alaska, împreună cu cei 24 de câini ai săi, musherul (conducătorul de sanie) s-a întors marți acasă cu un avion de epocă, cu elice, vechi de 63 de ani, care a devenit piesă de muzeu, relatează CNN.

”Câștigarea cursei și apoi întoarcerea în avion… Cred că acesta a fost unul dintre lucrurile frumoase care mi s-au întâmplat în viață. Nu aș plecat fi plecat dacă nu aveam o soluție și pentru câini”, a declarat Waerner pentru CNN într-un interviu telefonic.

Thomas Waerner nu și-a pierdut niciodată speranța. A căutat tot timpul soluții. După ce a citit că o companie aeriană locală din Anchorage încerca să vândă un DC-6 – un avion istoric – la Muzeul de Istorie a Aviației Sola din cadrul aeroportului Stavanger, Norvegia, a început să-și contacteze cunoștințele.

A vorbit cu niște prieteni care îl cunoșteau pe proprietarul avionului, și cu ajutorul sponsorului său au cumpărat aeronava. Astfel, Thomas Waerner și câinii săi au reușit să ajungă acasă pe 2 iunie cu avionul care a zborat pentru Braathens SAFE între anii 1962 – 1971, scrie nrk.ro.

Norvegianul Thomas Waerner s-a întors acasă cu cei 24 de câini, cu un avion de epocă, după ce a stat blocat 3 luni în Alaska
Thomas Waerner a fost întâmpinat ca un erou marți, pe aeroptul din Stavanger FOTO: EPA-EFE/Carina Johansen

”Viața este puțin ciudată”, râde Thomas Waerner, recunoscând că situația este puțin suprarealistă. ”Dar eu sunt un tip pozitiv și privesc mereu înainte. Dacă sunteți doar pozitivi, veți găsi întotdeauna soluții și vă veți depăși obstacolele”.

Călătorie cu peripeții

Călătoria din Alaska spre Norvegia a durat 20 de ore. N-au lipsit peripețiile.
Primul zbor a eșuat, și avionul s-a întors după 54 de minute din cauza problemelor la o elice, scrie Aftenbladet.no.

”Din fericire, mecanii au reparat-o”, a povestit Waerner. După 4 ore și 40 de minute, bătrâna aeronavă a făcut o escală la Yellowknife, Canada, pentru realimentare. Călătoria a continuat prin Canada, Groenlanda și Islanda până la Stavanger, cu o viteză puțin peste 400 de kilometri pe oră.

Norvegianul Thomas Waerner s-a întors acasă cu cei 24 de câini, cu un avion de epocă, după ce a stat blocat 3 luni în Alaska
Thomas Waerner s-a întors din Alaska la bordul unui avion vechi de 63 de ani Braathen Safe DC-6, care va deveni piesă de muzeu FOTO: EPA-EFE/Carina Johansen

Soția a fost în Alaska, dar s-a întors mai devreme acasă

Soția sa, Guro, a călătorit cu el în Alaska, dar a plecat mai devreme, până când pandemia să se extindă în întreaga lume.

În timpul celor trei luni cât a rămas blocat în Alaska, Waerner și-a umplut timpul dresându-și câinii și socializând cu prietenii apropiați.

El a fost în contact zilnic cu familia prin apeluri video. Waerner are cinci copii și 35 de câini în Norvegia. Câștigătorul cursei Iditaord a mai parcurs
620 km până acasă, la Oppland, iar revederea cu familie a fost extrem de emoționantă.

Cu toate acestea, Thomas Waerner spune că abia așteaptă să participe anul viitor la Iditarod.

Norvegianul Thomas Waerner s-a întors acasă cu cei 24 de câini, cu un avion de epocă, după ce a stat blocat 3 luni în Alaska
Thomas Waerner și-a îmbrățișat soția în fața casei din Oppland captură: oa.no

Iditarod pe scurt

Cursa debutează în prima sâmbătă a lunii martie, în capitala Alaskăi, Anchorage, cu un start onorific al cursei.

Adevăratul start al concursului are loc a doua zi, mai în nord, în orășelul Willow.

Echipaje formate dintr-un musher, o sanie și maximum 16 câini pornesc în marea cursă.

Destinația finală este orașelul nordic Nome, aflat la o distanță de 1.800 km. Competitorii  trebuie să străbată sălbăticia Alaskăi, alcătuită dintr-o diversitate de forme de relief: tundră, mlaștini și râuri înghețate, munți, dealuri, păduri.

Condițiile climatice vitrege pun mari probleme echipajelor, zăpada, gheața și vântul aducând cursa spre pragul supraviețuirii.

Până la sosire, echipele om-câine trebuie să treacă prin 26 de puncte de control, aflate în orășelele de pe traseu.

Câștigătorul primește marele premiu, care este destul de consistent și este tratat ca o mare vedetă în statul nordic. Împliniți sunt toți ceilalți participanți care reușesc să termine cursa.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.