Un bărbat a alertat Poliţia după ce a observat că în grupul sanitar al unui centru comercial din oraş era o cantitate mare de sânge atât pe podea, cât şi pe pereţi.

„Din primele verificări efectuate, a fost identificat, într-un sac, în parcare, un copil nou-născut, care prezenta semne vitale. Acesta a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Loredana Sandu.

Femeia a fost identificată în scurt timp după ce a plecat cu maşina din parcarea centrului comercial aflat la ieşirea înspre Drăgăşani. Aceasta este cercetată în prezent de poliţişti, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămarea nou-născutului, a mai precizat reprezentanta Poliţiei Vâlcea.

Bebeluşul, un băieţel de peste 3 kilograme, este în afara oricărui pericol şi se află sub supraveghere medicală.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.