Cel puțin trei recursuri au fost depuse luni, în prima zi a noului mandat al lui Donald Trump, în fața justiției americane împotriva acestui departament, cunoscut sub acronimul DOGE.
Una dintre aceste contestații, la care s-a asociat în special sindicatul angajaților guvernului federal (AFGE), care revendică sute de mii de membri, cere DOGE să respecte regulile stabilite de legea federală în acest domeniu.
Legea în cauză „impune diverse garanții pentru a împiedica aceste comisii să devină vehicule pentru promovarea intereselor private în procesul federal de luare a deciziilor și influențarea în secret a responsabililor federali”, au subliniat reclamanții.
Prin urmare, ei solicită justiției să garanteze „o reprezentare echilibrată a punctelor de vedere” în cadrul comisiei, precum și transparență în activitățile și lucrările acesteia. Ei și-au mai exprimat îngrijorarea că „operațiunile DOGE din perioada de tranziție vor fi „învăluite în secret”.
După alegerea sa în noiembrie, Donald Trump l-a răsplătit pe patronul SpaceX, X și Tesla pentru sprijinul său în campanie nominalizându-l la conducerea noului organism însărcinat cu reducerea cheltuielilor federale, alături de omul de afaceri republican Vivek Ramaswamy.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_070c238e61ffc1fcf06b0d3ec18abe20.jpg)
În timpul campaniei, Elon Musk a asigurat că poate reduce cheltuielile publice federale cu 2.000 de miliarde de dolari, o scădere cu 30% în raport cu totalul exercițiului bugetar 2024.
Scopul pe care președintele republican l-a atribuit acestei comisii este de a se ajunge la un „guvern mai mic” pentru prima putere mondială până la 4 iulie 2026, aniversarea a 250 de ani de la Declarația de Independență a Statelor Unite, notează AFP.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_bcf5a58904dbfe230b7e12d9986f58fe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_838d7710e2cff83b7d1cc9f8f6501117.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_bb6b5b28e7e7a40949bccbd4e6f6c43b.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_45610f7df1a118599cc95e0b7135d282.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_c2e4f004d7cd8a7610ecaab17bd352b7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_db78b0d65d3b1b16f647b6eb6de28dd9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_6f14d31260853ce61f5d48565900b478.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_d503a7c4bb9efd3ecea29f98ec976c3c.jpg)