Astfel bilanțul a ajuns joi la 30.042.299 de cazuri de infectări cu coronavirus, dintre care 945.164 sunt decese provocate de COVID-19.

În Statele Unite, țara cea mai afectată de pandemia de coronavirus din lume, bilanțul a ajuns joi la 6.828.301, după ce în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 39.332 de cazuri noi de îmbolnăviri cu COVID-19.

Pe locul doi în acest “top negru” se află India, cu 5.118.253 de cazuri, țara asiatică stabilind, în ultimele 24 de ore, un nou record privind numărul de îmbolnăviri: 97.894.

A treia țară afectată de coronavirus este Brazilia, cu 4.421.686 de cazuri.
Generalul Eduardo Pazuello a preluat în mod oficial, miercuri, funcţia de ministru al sănătăţii, la patru luni după ce preluase în mod provizoriu acest portofoliu 

“A trebuit să schimbăm roţile maşinii din mers, responsabilitatea era enormă şi am avut libertatea totală pentru a pune în funcţiune măsurile necesare”, a declarat Pazuello.

În ceea ce privește Europa, Germania a anunțat o creștere a numărului de cazuri înregistrate în 24 de ore, 2.194, atingând practic al doilea cel mai grav bilanț de la mijlocul lunii aprilie.

Asta în timp ce Franța a raportat al treilea cel mai mare bilanț zilnic al noilor cazuri de COVID-19 de la începutul pandemiei: 9.784.

Recordul zilnic fusese atins sâmbătă, când Franța a raportat 10.561 de cazuri noi.

Cea mai afectată țară din Europa rămâne Rusia, cu 1.079.519 cazuri, urmată de Spania, cu 614.360 de cazuri și de Franța, cu 404.888 de cazuri.

FOTO: Hepta

Citeşte şi:

Când va avea România un prim vaccin anti-COVID-19. Anunțul de ultimă oră al ministrului sănătății

Twitter i-a suspendat contul virusologului chinez care a susținut că noul coronavirus a fost creat într-un laborator din Wuhan

Donald Trump își contrazice experții în sănătate privind termenul la care va fi gata vaccinul anti-COVID: “Suntem la câteva săptămâni distanță de a-l avea”

O femeie a intrat într-un centru de vaccinare și i-a dat pe ascuns un bilet asistentei. Aceasta a chemat urgent poliția
PARTENERI - GSP.RO
O femeie a intrat într-un centru de vaccinare și i-a dat pe ascuns un bilet asistentei. Aceasta a chemat urgent poliția
Luiz Lazarus, mesaj violent de pe patul de spital: ‘Mâncați rahat, plătiți lumea să se vaccineze’
Playtech.ro
Luiz Lazarus, mesaj violent de pe patul de spital: ‘Mâncați rahat, plătiți lumea să se vaccineze’
Cine au fost cei trei prieteni morţi în Maserati, la Poiana Stampei. Parcă având o presimţire, un alt prieten a mers după ei
Observatornews.ro
Cine au fost cei trei prieteni morţi în Maserati, la Poiana Stampei. Parcă având o presimţire, un alt prieten a mers după ei
Horoscop 17 mai 2021. Fecioarele își măsoară cuvintele și sentimentele mai mult decât de obicei
HOROSCOP
Horoscop 17 mai 2021. Fecioarele își măsoară cuvintele și sentimentele mai mult decât de obicei
Răsturnare de situație! De la ce a pornit bătaia între români de pe Aeroportul Luton. Reacția MAE
Știrileprotv.ro
Răsturnare de situație! De la ce a pornit bătaia între români de pe Aeroportul Luton. Reacția MAE
Cîţu, schimbare de ultim moment! Unde le este interzis persoanelor nevaccinate să intre. Totul s-a modificat în câteva ore
Telekomsport
Cîţu, schimbare de ultim moment! Unde le este interzis persoanelor nevaccinate să intre. Totul s-a modificat în câteva ore
VIDEO: 10 suporteri din fotbalul românesc „zboară pe sub apă” (Publicitate)
PUBLICITATE
VIDEO: 10 suporteri din fotbalul românesc „zboară pe sub apă” (Publicitate)