O adolescentă britanică de 146 de kilograme a murit în locuinţa familiei în timpul izolării din pandemie. Ce pedepse au primit părinţii

Comentează

Părinţii unei adolescente britanice obeze decedate în 2020 la vârsta de 16 ani în locuinţa familiei, în condiţii extrem de sordide, au fost condamnaţi miercuri de justiţie la pedepse de peste 6 ani de închisoare pentru omor involuntar prin neglijenţă gravă, transmite agenţia AFP, preluată de Agerpres.

Kaylea Titford a fost găsită în condiţii descrise de tribunal ca „nedemne de orice animal", în haine şi cearşafuri murdare, după ce decedase în casa familiei din Newton, Ţara Galilor, în octombrie 2020. Adolescenta cântărea atunci 146 kg.

Kaylea, care se deplasa într-un scaun cu rotile, a murit în urma unei inflamaţii şi a unei infecţii datorate unor ulceraţii provocate de obezitatea şi imobilitatea sa.

Mama sa, Sarah Lloyd-Jones, în vârstă de 40 de ani, a fost condamnată de un tribunal din Swansea la 6 ani de detenţie, iar tatăl său, Alun Titford, 45 de ani, a primit o pedeapsă de 7 ani şi jumătate de închisoare.

Judecător: Este un caz oribil

Acuzaţii „au provocat moartea (fiicei lor) printr-o neglijenţă şocantă şi prelungită în timpul izolării" din pandemie, a rezumat judecătorul. „Este un caz oribil care a dus la moartea unui copil complet dependent, vulnerabil, imobilizat la pat, handicapat", a adăugat el.

Cu câteva ore înainte de moartea fetei, tatăl ei a auzit-o strigând, dar, ca răspuns, i-a trimis două mesaje prin telefon pentru a-i cere să înceteze, a povestit judecătorul. „Ulceraţiile de pe corpul lui Kaylea (…) sunt cele mai grave pe care expertul le-a văzut vreodată".

Mama fetei s-a recunoscut vinovată şi nu a mai compărut la proces, spre deosebire de tată, care a negat faptele. În faţa justiţiei, el a explicat că nu s-a ocupat de fată pentru că era „leneş".

Ce au găsit serviciile de urgenţă în camera fetei

Kaylea trăia imobilizată în cearşafuri murdare, culcată pe preşuri pentru câini. Camera ei era murdară şi aglomerată, cu sticle cu urină.

Serviciile de urgenţă chemate la faţa locului pe 10 octombrie 2020 au descris o duhoare de „putregai" în cameră, unde au fost găsite larve, despre care experţii cred că s-au hrănit din cadavru, a reieşit la proces.

Adolescenta, care era şcolarizată înaintea de pandemie la un liceu din Newton, era descrisă de personalul acestuia ca „amuzantă şi vorbăreaţă", însă nu a revenit la şcoală după ridicarea restricţiilor.

Potrivit acuzării, Kaylea, care nu mai era supravegheată pentru planurile dietetic şi fizic din 2017, nu s-a mai dat jos din pat în timpul pandemiei, iar scaunul său cu rotile a devenit prea mic.

Tatăl ei a afirmat că mama, Sarah Lloyd-Jones, care era asistentă socială, avea responsabilitatea de a se ocupa de fiica lor şi că el se derobase de rolul său atunci când fata a ajuns la pubertate.

După pronunţarea verdictului şi din cauza caracterului „anormal de dureros" al procesului, judecătorul le-a propus juraţilor să aibă acces la servicii de consiliere psihologică şi să fie exceptaţi de la a mai fi juraţi în următorii zece ani.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Aproape un sfert dintre tinerii români cu vârste între 18 și 24 de ani nu au un loc de muncă și nu urmează nicio formă de educație sau formare profesională.
14:18
România, cu o problemă majoră în rândul tinerilor: aproape 1 din 4 nu muncește și nu merge la școală
Aeronava Ivan Patzaichin de la Tarom
13:27
Aeronava „Ivan Patzaichin” intră oficial în flota TAROM cu zborul București - Chișinău: Momentul, marcat printr-un botez aviatic cu tunuri de apă
MONDEN
Fuego si Loredana
14:02
Cum a apărut Loredana Groza în emisiunea lui Fuego: „Aproape că am dărâmat platoul"
Actrițele Ozge Ozpirincci și Demet Akbag din Turcia | Foto: Kanal D
13:56
Cât de greu i-a fost actriței să intre în pielea personajului din serialul de la Kanal D: „Se zbate să-și recâștige copilul”
POLITIC
Siegfried Mureșan alături de miniștri propuși să facă parte din Guvern
LiveText
11:27
Guvernul Mureșan, înaintea votului de învestitură. 10 miniștri sunt audiați marți, după ce patru au primit avize negative ieri
siegfried-muresan-depunere-program-guvernare-parlament-26-septembrie (4)
Analiză
09:23
Prohodul Guvernului Mureșan, cântat din start de miniștri și lideri ai coaliției
Ultimele știri
15:00
Alimentele la care a renunțat Monica Anghel pentru a slăbi 30 de kilograme. Declarații sincere după o perioadă grea de recuperare
14:37
EA Sports FC 27 review: tacticizarea și încetinirea gameplay-ului și noul mod The Grounds sunt schimbări binevenite
14:31
33 de aeroporturi din Europa vor fi înghețate mâine de o grevă a controlorilor aerieni. Mii de turiști vor fi afectați
14:30
Sânziana Buruiană critică proiectul uniformelor școlare obligatorii: „Generația TikTok nu va fi sclavă pe plantație”
TRENDING
InterviuExclusiv
11:00
Ciprian Ciucu, despre războiul politic din București: „Nu m-au lăsat să-mi organizez propria primărie. Și azi avem un serviciu care se cheamă «Euro 2020»”
10:40
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
28 sept.
Alai de nuntă, sancționat cu 87 de amenzi în Franța: 10.945 de euro și 242 de puncte retrase de pe permise
11:38
O regiune din Spania caută noi locuitori și oferă până la 40.000 de euro celor care își cumpără sau construiesc acolo o casă. Pot aplica inclusiv românii
Orașul Chicago, SUA 2024 vazut din spatiu, în dreapta așa cum se vede de pe ISS în 2025, în stânga, Chicago în 2003, iluminat de lămpi cu vapori de sodiu
14:22
Un astronaut NASA a fotografiat orașele din spațiu, noaptea, de-a lungul a 23 de ani. Diferența de culoare este uimitoare
O imagine filmată de sus arată niște mâini care țin o tabletă pe ecranul căreia apare un bungalou tropical, precum și un calendar afișat pe un laptop
13:08
Românii renunță la vacanțele last-minute iar peste 60% își rezervă concediile cu cel puțin trei luni înainte
genetica și depistarea precoce  a cancerului de san si uterin
12:57
Lecții de viață din spatele diagnosticului: poveștile Ginei și ale Elizei. Cum schimbă genetica și depistarea precoce lupta cu cancerul de sân și uterin
Foto: unfazed.ro
12:12
Cum a devenit Unfazed.ro magazinul de sneakers iubit de Gen Z
Foto: Sanador
11:42
Când problemele inimii au nevoie de evaluare și tratament în echipă
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Patrick Andre de Hillerin a murit la 52 de ani
13:01
Când va fi înmormântat Patrick Andre de Hillerin: „În locul în care se odihnesc strămoșii familiei”
Ofițeri ai Serviciului de Protecție și Pază
Exclusiv
13:00
48 de angajați SPP au fost detașați în misiunile diplomatice ale României. Ovidiu Voicu: „Ținând cont că întreaga activitate a SPP este clasificată, se deschide o poartă largă pentru abuz”
Tesla Model X gri, cu portierele deschise, fotografiata la Vama Sighetu Marmației
12:21
Un șofer ucrainean a rămas fără mașina de 105.000 de lei la Sighet. Era căutată în Olanda
Românii care au muncit atât în țară, cât și în alte state europene pot beneficia de pensii comunitare.
11:45
Cum primești pensie dacă ai lucrat în România și în mai multe țări din Europa. Ce trebuie să știi
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri