Mergi direct la conținut »
O adolescentă de 16 ani va cânta imnul SUA la ceremonia de învestire a lui Donald Trump
Știri Externe Libertatea > Ştiri > Știri Externe

O adolescentă de 16 ani va cânta imnul SUA la ceremonia de învestire a lui Donald Trump

Jackie Evancho, în vârstă de 16 ani, va cânta imnul SUA la ceremonia de învestire a lui Donald Trump. Până acum, Comitetul de Învestitură Prezidențială a întâmpinat probleme să găsească artiști cu nume sonore, dispuși să cânte la ceremonie.

Jackie Evancho a devenit cunoscută după ce a participat la emisiunea-concurs ”America’s Got Talent”. Ea a terminat pe locul al doilea finala ediției din 2010. Ea a cântat de mai multe ori la evenimente oficiale, iar acum s-a declarat ”încântată” de faptul că a fost invitată să cânte la ceremonia de pe 20 ianuarie.

Boris Epshteyn, directorul de comunicare al Comitetului de Învestitură Prezidenţială, a spus că tânăra artistă reprezintă ”o sursă de inspiraţie pentru toţi americanii”.

Potrivit unor zvonuri rămase deocamdată neconfirmate, tenorul italian Andrea Bocelli şi rapperul american Kanye West au fost de asemenea invitaţi să participe la acel eveniment.

Kanye West s-a întâlnit cu preşedintele ales Donald Trump, în clădirea Trump Tower din New York, marţi, însă până acum încă nu se știe dacă rapperul şi politicianul republican au discutat despre participarea muzicianului la ceremonia de pe 20 ianuarie.

Cine este Jackie Evancho

Jackie Evancho este o cântăreaţă americană, care a devenit cunoscută după ce a participat la cea de-a cincea ediţie a concursului ”America’s Got Talent”, la vârsta de 10 ani, în care s-a clasat pe locul al doilea. Odată cu lansarea primului ei album, ”O Holy Night”, Jackie Evancho a devenit artista debutantă cu cele mai mari vânzări de albume în Statele Unite în anul 2010.

Trei experți în achiziții publice au refuzat să semneze anularea licitației de 600 de milioane de euro, în ciuda intervenției personale a lui Arafat
Recomandări
Trei experți în achiziții publice au refuzat să semneze anularea licitației de 600 de milioane de euro, în ciuda intervenției personale a lui Arafat
 

Pe lângă performanţele ei vocale remarcabile, Jackie cântă la vioară şi la pian şi îşi compune singură cântecele. Tânăra artistă americană a lansat deja un EP şi şase albume de studio şi a anunţat că va lansa în 2017 un nou material discografic cu piese originale.

Donald Trump, refuzat de vedetele pop

Organizarea ceremoniei de învestire a lui Donald Trump s-a dovedit a fi una dificilă. Dacă Barack Obama a avut parte de susținerea unor vedete mari, Donald Trump nu este apreciat de cei care se află în fruntea clasamentelor muzicale. Mai precis, președintele-ales al SUA întâmpină probleme serioase în ceea ce privește găsirea unor vedete de prim rang din industria muzicală care să accepte să cânte la ceremonia sa de învestire.

Close
Închide
  Close