Huang Qi, fondatorul unei platforme online de monitorizare a drepturilor omului, a fost arestat în 2016 și nu a ajuns nici până astăzi în fața unui judecător. El a fost acuzat de traficarea de secrete de stat, o acuzație destul de vagă pe care autoritățile chineze o folosesc când vor să reducă la tăcere activiștii.

Femeia, în vârstă de 85 de ani, a înregistrat, în octombrie, o filmare în care cerea ajutorul pentru fiul ei și a postat-o pe YouTube, potrivit theguardian.com.

Pu Wenqing a dispărut, pe 7 decembrie, într-un tren cu destinația Beijing. Femeia se afla alături de o prietenă, iar aceasta susține că pe drum, mama lui Huang Qi a fost interogată de polițiști.

„Șapte sau opt bărbați sub acoperire ne-au înconjurat și au prins-o de brațe pe Bunica Pu. După care au trântit-o la pământ. Iar eu strigam, cerându-le ajutor oamenilor”, a povestit prietena femeii.

Colegii fiului ei au început să o caute pe bătrână și au aflat că ea s-ar afla acum într-o închisoare din Sichuan. Oficialii nu au spus care a fost motivul pentru care au reținut-o pe Pu Wenqing.

FOTO TWITTER


Decizia Arhiepiscopiei Iașilor în cazul preotului acuzat că și-a înșelat soția în casa parohială. Flavian Duduman a negat adulterul


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.