În dimineața zilei de 12 noiembrie, preotul Ștefan Niță era lângă membrii familiei Dinu (mama, tatăl, fiul și soția acestuia) care tocmai își pierduseră agoniseala de-o viață, după ce un incendiu care le-a mistuit casa până la fundație. Oamenii stăteau descumpăniți în stradă, fără să știe în ce direcție să pornească. Scăpaseră cu viață, iar asta era singura lor bucurie.

„Am pierdut tot ce aveam. Toate au ars, până și actele noastre. Flăcările ne-au luat și cățelul, și o pisică”, spune Mihaela Carmen Dinu. În acea noapte, femeia de 47 de ani era la muncă. Acasă era doar soțul, care a mutat un tăciune aprins dintr-o sobă în alta și apoi s-a dus la somn. O scânteie căzută accidental pe jos a aprins rapid întreaga locuință, iar bărbatul s-a trezit când flăcările deja mistuiau acoperișul casei din Vasilați.

O casă în dar pentru o familie rămasă pe drumuri în prag de Sărbători. Consătenii le-au ridicat o nouă locuință într-o lună
Deși pisica bătrână a familiei a pierit în flăcări, puiul ei a supraviețuit și se încălzește astăzi în noua locuință

„A vrut să spargă geamul, să ia apă și să stingă. Dar era deja prea târziu. Aveam și două butelii încărcate, au explodat și asta a fost tot”, continuă cu o voce înecată femeia, pe care o îmbărbătează nora de 22 de ani. Când a ajuns acasă la cinci dimineața, focul încă ardea mocnit, iar apa se scurgea șiroaie din pereții casei.

Clotilde Armand, trimisă în judecată în ziua în care și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat. De ce e acuzată și cum a reacționat
Recomandări
Clotilde Armand, trimisă în judecată în ziua în care și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat. De ce e acuzată și cum a reacționat

În urma incendiului au rămas pe străzi patru oameni, dar rudele și vecinii au sărit imediat în ajutor și i-au primit în casele lor. „Aveam și o casă goală în care puteau să stea. Opțiuni existau, în stradă nu-i lăsam”, precizează viceprimarul Cristian Vasile, ajuns și el în acea dimineață la incendiu.

O casă în dar pentru o familie rămasă pe drumuri în prag de Sărbători. Consătenii le-au ridicat o nouă locuință într-o lună
După o lună și o săptămână, e din nou lumină în casa familiei Dinu, din Vasilați

În prima zi de după dezastru, toți cei care erau gata să dea o mână de ajutor se gândeau că treaba va fi ceva mai ușoară. „Inițial, m-am gândit să le dau niște tablă, o sumă de bani și să-mi văd de treaba mea. Când am venit în acea dimineață și i-am văzut pe ei descumpăniți, vecinii strânși și de preot, am simțit că trebuie să facem cu toții mai mult”, își completează gândurile Vasile.

Împreună cu aceștia a lansat o campanie-fulger de adunat donații pentru noua casă a familiei Dinu. 

Iar mobilizarea din partea comunității s-a dovedit a fi extraordinară.

„O sumă atât de mare nu am strâns nici măcar pentru biserică. Și, sincer, eu m-am bucurat”, spune părintele Ștefan Niță, preot al parohiei „Sfântul Gheorghe” Prozanic din Vasilați, județul Călărași.

Rusia amenință că va ataca Polonia dacă NATO aduce arme nucleare pe teritoriul său: „Vor deveni cu siguranţă o ţintă”
Recomandări
Rusia amenință că va ataca Polonia dacă NATO aduce arme nucleare pe teritoriul său: „Vor deveni cu siguranţă o ţintă”

Mai întâi, utilajele Primăriei au dat jos grinzile arse, în speranța că un acoperiș nou va rezolva problema. Însă dedesubt se ascundeau pereții îmbibați cu apă și sfărâmicioși.

„Nu mai puteam construi nimic peste ei. Cădeau!”, spune Elena Spirea, nora Mihaelei.

Efectiv, munca la noua locuință a început pe 13 noiembrie. Atât părintele, cât și viceprimarul au postat concomitent un apel pentru donații. „Părintele a strâns cu enoriașii 15.000 de lei. Soția mea mi-a dat 10.000 de lei. Un prieten m-a sunat și mi-a spus că-mi dă 5.000 de lei. Toate astea s-au întâmplat în scurt timp, eram entuziasmat să începem construcția”, adaugă viceprimarul din Vasilați.

O casă în dar pentru o familie rămasă pe drumuri în prag de Sărbători. Consătenii le-au ridicat o nouă locuință într-o lună
O parte din lucrurile lăsate în urmă de incendiul care a mistuit casa familiei Dinu

Ce au lăsat flăcările în urmă a fost ras în câteva zile, iar câțiva săteni, alături de muncitori și de familie au început să ridice casa după un proiect desenat cu pixul de viceprimar: trei dormitoare, o bucătărie deschisă cu o sufragerie și încălzire pe gaz.

Emmanuel Macron spune că „Europa ar putea muri”. Propunerile șefului statului francez pentru recăpătarea „autonomiei strategice”
Recomandări
Emmanuel Macron spune că „Europa ar putea muri”. Propunerile șefului statului francez pentru recăpătarea „autonomiei strategice”

Eu din ziua aia le-am spus că stăm aici non-stop, muncim și noaptea, doar ca familia asta să fie în seara de colindat în casa ei.

Cristian Vasile, viceprimar Vasilați:

Cu o săptămână înainte de Crăciun, familia era în mijlocul unei case cu pereții gletuiți, așteapta să monteze mobila, să pună niște cartoane pe jos în loc de parchet, căci umezeala nu le permite altă opțiune, și să se mute. „Nu mă așteptam să sară toată lumea, să se întâmple ce s-a întâmplat”, spune cu vocea gâtuită de emoție Mihaela.

O casă în dar pentru o familie rămasă pe drumuri în prag de Sărbători. Consătenii le-au ridicat o nouă locuință într-o lună
Viceprimarul Cristian Vasile deschide ușa casei familiei Dinu

De altfel, nici viceprimarul nu-și amintește să fi existat în ultimii ani o asemenea coalizare a comunității, care numără în total undeva spre 6.000 de locuitori.

„Am auzit că acum vreo 30 de ani s-a întâmplat ceva asemănător, o locuință arsă ridicată din nou de consăteni. Eu cred că a contat și faptul că s-a întâmplat în prag de Sărbători. Toată lumea a vrut să ajute, dacă nu cu bani ori la muncă, măcar să-i găzduiască pe oamenii ăștia”, explică Cristian Vasile.

vasilati-calarasi-s-11-1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 12

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Țara europeană în care unele morminte au gratii. Motivul incredibil pentru care au fost făcute așa
FANATIK.RO
Țara europeană în care unele morminte au gratii. Motivul incredibil pentru care au fost făcute așa
Wow! Cum arată Noelle Vlasov, numită „cel mai frumos copil din România”, la 19 ani. S-a stabilit în Londra și a devenit vegană
Viva.ro
Wow! Cum arată Noelle Vlasov, numită „cel mai frumos copil din România”, la 19 ani. S-a stabilit în Londra și a devenit vegană
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Ilie Dumitrescu, șocat de gestul la adresa lui Bogdan Lobonț: „E clar, o să rămână antrenor de portari”
GSP.RO
Ilie Dumitrescu, șocat de gestul la adresa lui Bogdan Lobonț: „E clar, o să rămână antrenor de portari”
Orașul din România în care găsești o cetate ca în povești. Nu foarte multă lume o vizitează
FANATIK.RO
Orașul din România în care găsești o cetate ca în povești. Nu foarte multă lume o vizitează
Bătrân din Capitală păcălit de o femeie care a pretins că e nepoata lui. Dialogul filmat de o cameră instalată de fiica lui
Știrileprotv.ro
Bătrân din Capitală păcălit de o femeie care a pretins că e nepoata lui. Dialogul filmat de o cameră instalată de fiica lui
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
Unica.ro
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Observatornews.ro
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Horoscop 26 aprilie 2024. Racii trebuie să se ocupe de ei, de partea emoțională, ca să poată evita reacțiile excesive care nu aduc nimic bun
HOROSCOP
Horoscop 26 aprilie 2024. Racii trebuie să se ocupe de ei, de partea emoțională, ca să poată evita reacțiile excesive care nu aduc nimic bun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI