„Compania Syn Trac a reuşit între timp să înfiinţeze firma din România şi ne-a transmis că lucrează în prezent la documentaţiile care vor fi depuse la noi pentru a putea emite autorizaţia de construire. Iniţial se spera că lucrările efective vor începe în această primăvară, dar mai este necesar timp pentru finalizarea tuturor documentaţiilor. Sperăm ca anul acesta să înceapă lucrările, aşa cum au promis investitorii, pentru că această investiţie ar aduce dezvoltare nu doar comunei noastre, ci şi judeţului”, a afirmat edilul.

Producția trebuia să înceapă anul acesta

Investiția a fost anunțată inițial în primăvara anului 2022. Conform anunțului de atunci, lucrările la halele de asamblare ar fi trebuit să demareze în acest an, iar primul tractor trebuia să iasă de pe linia de fabricație în luna octombrie.

Producția ar urma să fie de 400 de tractoare pe an.

Alte trei investiții

Conform primarului, fabrica va funcționa într-un parc industrial care este în curs de dezvoltare în comuna Ghioroc și unde au mai fost anunțate și alte trei investiții străine.

Vor mai exista o fabrică de conserve, un depozit regional de medicamente și un service pentru vehicule de transport marfă.

După un divorț dureros, a părăsit România împreună cu cei doi copii. Au trecut 7 ani de atunci, s-a recăsătorit, acum se bucură de o viaţă de lux
GSP.RO

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

GESTUL făcut de Camilla în timpul vizitei la Berlin! Imaginile care arată cât de NEFERICITĂ e soţia Regelui Charles
Playtech.ro

Primele imagini cu Andreea Antonescu și fiica ei nou-născută. Ce nume neobișnuit a ales artista pentru micuță
Viva.ro

Steroizi produşi la un laborator din România, cu materie din China. Pastilele, vândute de antrenorii de fitness clienţilor, pot provoca boli grave
Observatornews.ro
Steroizi produşi la un laborator din România, cu materie din China. Pastilele, vândute de antrenorii de fitness clienţilor, pot provoca boli grave
Ana, fata care s-a sinucis după ce ar fi fost obligată să se prostitueze, era o elevă model. Ea și-a schimbat brusc comportamentul
Știrileprotv.ro
Ana, fata care s-a sinucis după ce ar fi fost obligată să se prostitueze, era o elevă model. Ea și-a schimbat brusc comportamentul
Motivul pentru care ți se zbate ochiul. Care este cauza și cum poți rezolva problema
FANATIK.RO
Motivul pentru care ți se zbate ochiul. Care este cauza și cum poți rezolva problema
Înşelătorie incredibilă în numele lui Becali! Metoda prin care s-au furat sume importante de bani: ”Bă, eşti nebun?”
Orangesport.ro
Înşelătorie incredibilă în numele lui Becali! Metoda prin care s-au furat sume importante de bani: ”Bă, eşti nebun?”
Dan Negru, mesaj acid după cazul Ana Morodan. Ce a transmis prezentatorul TV
Unica.ro
Dan Negru, mesaj acid după cazul Ana Morodan. Ce a transmis prezentatorul TV
Horoscop 31 martie 2023. Balanțele pot fi dezamăgite de unii dintre prieteni sau rude, dar este o dezamăgire rezultată din așteptările lor
HOROSCOP

Află ce înseamnă moda circulară și cum poate deveni un mod de viață
PUBLICITATE