De Ana Hațeg,

Carlota Prado a urmărit imaginile în care un alt concurent pare să întreţină raporturi sexuale cu ea cât timp fata era inconştientă după ce consumase băuturi alcoolice, scrie The Telegraph.

”Te tog oprește. Oprește acum” este auzită spunând Carlota printre lacrimi, în timp ce imaginile continuă să ruleze, iar Vocea spune „Credem că ar trebui să vezi asta, Carlota”.

Scena nu a fost difuzată la televizor, dar a ajuns săptămâna aceasta oricum în mâinile presei spaniole.

Carlota nu ştia nimic despre cele întâmplate cu doi ani în urmă, ea spunând că ultimul lucru pe care și-l amintește din acea seară este că a băut alcool și apoi a fost dusă în pat de José María López, un alt concurrent cu care începuse o relație în cadrul emisiunii.

Din filmare se vede, însă, cum bărbatul încearcă să întrețină relații sexuale cu ea ar fi ignorat refuzul concurentei de a întreţine relaţii sexuale. Echipa Big Brother i-a arătat acesteia o bună parte din scena care s-ar fi petrecut fără consimţământul ei, iar producătorii emisiunii au intervenit târziu prin difuzorul instalat în cameră şi i-au cerut bărbatului să înceteze.

Endemol Shine Group, compania care deţine drepturile pentru emisiunea Big Brother, au declarat că informarea Carlotei despre un asemenea moment traumatic ar fi trebuit să aibă loc în prezenţa unui psiholog. Concurentul care a provocat incidentul a fost eliminat din competiţie, iar Carlota Prado a primit consiliere din partea specialiştilor. Ea a revenit câteva zile mai târziu în concurs.

Soția lui Nicolae Dobrin: „M-au călcat în picioare, am fost aruncată în stradă cu copiii”
GSP.RO

Soția lui Nicolae Dobrin: „M-au călcat în picioare, am fost aruncată în stradă cu copiii”

Horoscop 18 ianuarie 2020. Fecioarele au o zi în care răbdare se epuizează
HOROSCOP

Horoscop 18 ianuarie 2020. Fecioarele au o zi în care răbdare se epuizează