O consumatoare de droguri ne-a povestit drama prin care trece: «Simt că arde carnea pe mine»

Comentează
Arhiva foto
Pentru a proteja identitatea interlocutoareinoastre, am ales să nu-i publicăm fotografiaîntreagă, ci doar frânturi din aceasta


“Drogurile m-au nenorocit. Am ajuns să nu-mi mai pot controla corpul, să vomit, să transpir şi să simt dureri până în măduva oaselor”.

Sunt mărturisirile unei tinere de 26 de ani , care regretă enorm fapta sa din adolescenţă, atunci când a luat primul contact cu “moartea albă”.

Arhiva foto
Tânăra de 26 de ani se droghează de când avea 15 ani, iar semnele degradării fizicesunt vizibile chiar şi pe faţă

Pe Roxana am întâlnit-o recent în faţa Institutului Matei Balş din Capitală. Venise să-şi ia doza de tratament de la centrul de dezintoxicare de aici.

La prima vedere, pare o tânără ca oricare alta. Nu ai zice că este dependentă de droguri. O trădează însă numeroasele vânătăi de pe braţe, rezultate în urma injectării.

Ne-a mărturisit că de doi ani încearcă disperată să se lase de “prafuri”, însă nu reuşeşte.

“Cei de la centrul de dezintoxicare ar trebui să mă ajute, dar n-o fac. Acum, de exemplu, nu-mi mai dau reţeta de codeină, medicament care mi-ar alina suferinţa. Simt că înnebunesc. Fără tratament, nu pot renunţa la droguri”, ne-a povestit tânăra.

«De dureri tot nu scapi»

Tragica poveste a fetei a început când avea doar 15 ani şi când, din curiozitate, a prizat cocaină. În urmă cu câteva zile, s-au împlinit 11 ani de când “moartea albă” a pus stăpânire pe ea. În starea în care au adus-o drogurile nu o angajează nimeni, aşa că îi cheltuieşte pensia mamei sale pe “prafuri”. Două biluţe de nici un gram costă 100 de lei. Când nu mai are bani, începe infernul şi intră în sevraj. “Atunci e cel mai rău. Tremur toată, mă doare capul de înnebunesc şi simt că arde carnea pe mine. Cu timpul, înveţi să te controlezi, dar de dureri tot nu scapi”, poveşte fata. Acum, Roxana vrea cu orice preţ să iasă din ghearele morţii şi pentru asta e dispusă să facă orice.

«Nu faceţi aceeaşi prostie ca mine»

Roxana, tânăra care a acceptat să se destăinuie reporterilor Libertăţii în ce priveşte chinurile prin care trece un dependent de droguri, îi sfătuieşte pe tineri să nu facă niciodată “pact cu diavolul”. Acum, disperată, se agaţă de orice portiţă care i s-ar putea deschide pentru a începe o nouă viaţă. Aceea fără droguri.

“Să nu încercaţi niciodată să vă drogaţi. Oricât de tentantă vi s-ar părea oferta, nu băgaţi «moartea» în voi. Nu faceţi aceeaşi prostie ca mine. M-am distrus din momentul în care am hotărât să trag pentru prima oară heroină”, ne-a povestit Roxana, cu ochii înlăcrimaţi. Disperarea şi voinţa de a renunţa pentru totdeauna la droguri au făcut-o pe tânără să meargă până în Spania pentru a urma un tratament.

Din păcate, din cauza lipsei banilor, a trebuit să se întoarcă în ţară şi să ceară ajutor în România.

Patru centre de asistenţă

Iată care sunt centrele de asistenţă pentru consumatorii de droguri ale Agenţiei Naţionale Antidrog, potrivit site-ului www.ana.gov.ro:
- Centrul de Zi Socio-Vocaţional - tel: 021.420.53.03;
- Centrul de Asistenţă Integrată a Adicţiilor Obregia - tel: 021.334.03.02;
- Centrul de Asistenţă Integrată a Adicţiilor Pantelimon - tel: 021.255.63.63;
- Centrul de Asistenţă Integrată a Adicţiilor Pericle - tel: 021.336.63.54.



Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
MONDEN
Dana Rogoz alături de fiica ei, Lia, în prima zi a anului școlar 2026-2027 | Foto: Instagram
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
12:54
Aglomerație pe „Magistrala corporatiștilor” M2: șapte trenuri de metrou intră în revizie, marți, 8 septembrie
12:43
Patru opere furate din Muzeul Renoir, două abandonate. Tablourile dispărute valorează 9 milioane de euro
12:25
Regula de la care nu se abate Daniela Nane pentru a arăta impecabil la 54 de ani: „Funcționează la mine”
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!