Oficiul antifraudă al Uniunii Europene (OLAF) cere să consulte conturile unei creşe din comuna Kazár, în Ungaria, deschisă în septembrie şi care are 12 locuri, pentru construcția căreia s-au cheltuit aproape 1,8 milioane de euro, relatează Euronews.
Fiecare leagăn din creşă ar fi costat, potrivit Uniunii Europene (UE) aproximativ 150.000 de euro.
Deputatul ungar Ákos Hadházy a descoperit această presupusă fraudă în acest an.
„Este în mod evident vorba despre un furt”, a denunţat el, conform News.ro.
„Este uşor să se găsească legătura între societatea de construcţii şi ceilalţi oficiali implicaţi. Bineînţeles, nu era despre o licitaţie trucată”, a denunţat el.
Altă anchetă este în curs în satul în care se află creşa, care-l vizează pe primar, care ar fi primit 1,2 miliarde de euro pentru înființarea unor iazuri cu peşti.
Primarul a declarat că o anchetă cu privire la o suprafacturare a fost deschisă în acest caz.
Potrivit Indicelui Percepţiei Corupţiei al Transparency International, Ungaria este considerată cea mai coruptă ţară din UE.