Tatyana a fost arestată, în august, la un Starbucks din Solana Beach, la aproximativ o lună după ce soțul ei a descoperit că femeia i-a oferit unui prieten comun, în fapt un agent sub acoperire, două milioane de dolari ca să-l omoare.

Femeia „a adus alte trei arme de foc și valută americană ca avans pentru crimă”, a transmis biroul șerifului.

Incidentul este ultimul survenit în căsnicia tumultuoasă a cuplului. Cei doi s-au căsătorit în 2011 și au organizat împreună un spectacol de acrobație ecvestră, la Del Mar Fairgrounds din San Diego, numit Valitar. Dar după doar câteva spectacole, show-ul de 45 de milioane de dolari a fost anulat.

Cuplul a continuat să solicite divorțul pe fondul acuzațiilor de violență unul împotriva celuilalt. În mai, Tatyana și-a acuzat soțul, Mark, că i-a pus o armă la cap într-un incident, că a urmărit-o cu un cuțit, într-un altul, și că a tras cu o armă în casa lor în timpul unui scandal, în cel de-al treilea.

Perechea a trăit un stil de viață luxos, conform petiției de divorț, care susținea că ei ar cheltui aproximativ 50.000 de dolari pe lună, deținând case în Hawaii, Rancho Santa Fe, Coronado și Del Mar.

Primul soț al lui Remley, Ken Woolcott, a fost coproprietarul echipei din NBA Seattle SuperSonics.

1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (12)
Avatar comentarii

Frumosul1 04.01.2024, 17:27

La pușcărie o sa i fie mai rău dacă tot vrea sa plătească pentru uciderea soțului înseamnă că nu se mai iubesc dar nici așa sa omori omul fiecare pe drumurile lui

Avatar comentarii

ssLazio 04.01.2024, 17:41

Cam multi bani avea de dat.

Avatar comentarii

Alex.59 04.01.2024, 20:52

"Combinație" nereușită și...pedepsită acum..! ?

Vezi toate comentariile (12)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.