Toate informaţiile despre EVALUAREA NAŢIONALĂ 2018, AICI
Eleva de colegiu din Ploiești este Angela Georgiana Mateescu și a terminat clasa a VIII-a cu media 9.20. Fata are atestat recunoscut internaţional de limba franceză şi limba engleză. A studiat de mică actoria şi a făcut parte din clasa actriţei Stela Popescu, spun părinţii săi, care recunosc faptul că fiica lor este mai degrabă o fire de artist, iar matematica nu este una dintre materiile ei preferate, arată adevărul.ro.
”Când aude de matematică se albeşte la faţă. Pur şi simplu, a fost terorizată în ultimii doi ani de profesor. Tot timpul i-a spus că ea nu este elevă de Caragiale. Este un copil cuminte, care are note numai de 9.00 şi 10.00 la celelalte materii. Nu a excelat niciodată la matematică, ştiam asta, dar nici nu era un copil care să fie lăsat corigent”, a spus tatăl elevei.
Părinţii Georgianei susţin că atât ei cât şi fiica lor au aflat ce note va avea la matematică pe semestrul al doilea din clasa a VIII-a foarte târziu, când practic nu se mai putea face nimic. Când era ascultată la oră, profesorul nu anunţa nota şi nici nu o trecea în catalog.
Fata cu 9,20 nu a intrat în Evaluarea Națională 2018, colegii cu 5 susțin examenele
Părinţii fetei nu înţeleg cum este posibil ca la cursul de matematică opţional unde predă acelaşi profesor, fiica lor are media 10.00, dar la cursul obligatoriu nu a reuşit să ia note de trecere. Au făcut plângeri atât la Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, unde au reclamat faptul că fiica lor a fost tratată incorect la clasă de către profesor, cât şi la Inspectoratul Şcolar Prahova.
”Sunt conştient că nu se mai poate face nimic cu situaţia şcolară a fiicei mele, dar vreau să se afle ce se întâmplă în acest liceu. Au nenorocit un copil. Pe fiica mea care are media generală 9.20 nu o bagă în examenul de Evaluare, dar pe alţii care au media 5.00, da. Este nedrept”, a mai spus Mateescu, tatăl elevei.
Contactat telefonic, Cristian Niţă, profesorul de matematică a declarat că nu este vinovat cu nimic şi că notele pe care Georgiana Mateescu le are la matematică sunt primite ”pe merit”.
VIDEO/”Testamentul” unui absolvent de Oxford care emigrează din România: “Mi s-a spus că mi-am vândut ţara pentru că am studiat în străinătate”
Rezultate BAC 2026 – toate lucrările au fost corectate!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_41bbba7a3bf6ff1fa1d2f5109960e5d4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_cc9eb80f53b1387c9e3185de5588f09b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b9e1af2bbd2cecb2f47aef2017806895.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_10ab59ffc676f726f437409ffde310ed.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e181f003b879b5c0f622b0eff71cb956.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f4ffb02d58c8d27ebaa5b3c23f82a463.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_bea544897905147dc20b89a5d381848c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_c8848232db0651fc6eafecdfe26d6da2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_aa4291b2d21663f97fd1258d96681c54.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_20fc32e37438966430a7798ce349f6f3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_430c1bfc2bd61f930b3eeae592c92e63.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_1dc414718aa02421c7caf06c600f9815.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_057c87ab812ffc32c96752e7e589e1ae.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_d3fd7b56921dfe205cf0b493badb3d3c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2986dde1b55e0e0f2be0384fc56aeeec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_3d4ea85b672bb8103d907d5ce5f8e8de.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_11d3f1abd710f1862522946653aa06b0.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_e495591cbb195a49b5cb6605e1faf0ec.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_060bb089c16c5a324456f53a25dead0b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_4ddce67d4449736a6bda9e094ecfc0bc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_3a6e0b4aa44fb455ad43ffd92f73f4bf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_4b6e09dc7eb8d484765d04cca76f1f2a.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_899d0289082764639a60177f231c38fa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c0803811fbb32067269ab15218e400e5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/profimedia-1100032439-e1782418890351.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/traian-basescu-06--e1783313347550.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/paula-seling.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/alice-peneaca-si-sotul-ei.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_fcf1b772c4f970cbb5c70e703611ce50.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_4180d596f9e0eab84a216349d4866c5f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_0d9b61921f34cd1dd27723d35c176ab8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/udmr-avertizeaza-pnl-psd-si-il-acuza-pe-nicusor-dan-ca-este-pasiv-la-doua-luni-dupa-ce-guvernul-bolojan-a-fost-demis--cine-castiga-e1783331460234.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/doua-vaci-inghesuite-pe-bancheta-din-spate-a-unei-masini--foto-colaj-foto.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/oua-jumari-in-tigaie-cu-doua-felii-de-paine.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/bijuterii-din-colectia-muzeului--foto-muzeul-lalique-scaled-e1783360221424.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/orasul-luxembrug.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/restaurante-insula-alonissos-din-grecia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/barbat-face-bautura-electroliti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/lista-bagaj-vacanta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/telecomanda-aer-conditionat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/femeie-taie-branza-romania-piata.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/carina-giorgiu-balerina-de-16-ani-care-a-cucerit-opera-din-paris--foto-colaj-foto.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/viorel-pasca-coordonatorul-azilelor-ilegale-din-bihor--foto-inquam-photos-george-calin-e1782998612307.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/aparat-aer-conditionat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/politisit-mai-romania-premiati-statul-francez.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/internet-fix--foto-ilustrativ-shutterstock2515856589-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/america-sarbatoreste-sambata-4-iulie-250-de-ani-de-la-independenta-si-fondarea-sa-foto-profimedia-e1783099613424.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/visul-american--foto-ilustrativ-shutterstock-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/instantcotroceniconsultariaur08inquamphotosoctavganea-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.