O femeie bătută de un polițist și-a găsit dreptatea la CEDO! Ce despăgubiri trebuie să plătească statul român

Comentează
Arhiva foto

După un proces care a durat şapte ani (din 27 decembrie 2008 până în mai 2015) Anca Doiciu a primit daune morale în valoare de 11.000 de euro, plus cheltuieli de judecată, informează un comunicat al APADOR-CH.
În decizia luată marţi, CEDO a constatat o încălcare a articolului 3 din Convenţia europeană a drepturilor omului, în sensul că Anca Doiciu a fost bătută de poliţistul respectiv. De asemenea, CEDO a mai constatat de asemenea că ancheta statului român a fost ineficientă şi că a durat mult, în plus procurorul militar care s-a ocupat de caz nu a avut suficientă independenţă. Mai mult, Curtea spune că e greu de înţeles cum de poliţistul nu a fost tras la răspundere pentru fapta lui, amenda fiind anulată, ba mai mult el a continuat să-şi exercite funcţia.
”Prin hotărârea de azi, Curtea europeană atrage încă o dată atenţia României că tortura, tratamentele inumane sau degradante din partea agenţilor statului sunt interzise, indiferent de circumstanţe, şi că acuzaţiile privind astfel de tratamente trebuie investigate pe plan intern cu maximă celeritate şi seriozitate. Mai mult, hotărârea subliniază că practica de a menţine în funcţie, în contact direct cu publicul, poliţişti acuzaţi de purtare abuzivă este incompatibilă cu prevederile Convenţiei europene, Curtea exprimându-şi surpriza că, în cazul de faţă, poliţistul nu numai că nu a fost sancţionat în vreun fel, ci a fost chiar promovat după câţiva ani de la incidentul reclamat, în timp ce investigaţiile penale erau încă în curs”, a declarat Diana Olivia Hatneanu, avocatul APADOR-CH.

În România, poliţistul a fost achitat şi avansat

Cazul a trenat în România timp de 7 ani şi s-a încheiat cu achitarea poliţistului, pe motiv că ar fi fost provocat de femeia bătută. Poliţistul a fost şi avansat în funcţie câţiva ani mai târziu. Pe 3 ianuarie 2001, Cătălina Doiciu a ajuns la Poliţia Predeal împreună cu logodnicul ei, care avusese o altercaţie cu un taximetrist în gară.
Pentru că poliţiştii se manifestau violent faţă de logodnic, Cătălina Doiciu, de 19 ani la acea dată, i-a luat apărarea acestuia. Motiv pentru care a luat şi ea bătaie de la poliţistul L.I,  sub privirile altor patru colegi de breaslă.
Bătaia a fost suficient de serioasă încât să necesite 14 zile de îngrijiri medicale. Conform certificatului medico-legal, Cătălina Doiciu a suferit un traumatism cranian, multiple lovituri şi contuzii ale feţei şi piramidei nazale.
Femeia a făcut plângere penală împotriva poliţistului care a bătut-o, plângere analizată la acea vreme de Parchetul militar, întrucât poliţia nu fusese demilitarizată. Rezultatul cercetării Parchetului militar a fost că tânăra de 19 ani ar fi sărit să-l bată pe poliţist, motiv pentru care el i-ar fi dat o singură palmă.
În aprilie 2002, după un an jumătate de cercetări, cauza s-a soluţionat cu o amendă administrativă aplicată poliţistului pentru „lipsa de gravitate a faptelor”. Ulterior amenda a fost anulată, iar în perioada 2003-2004 poliţistul L.I. a fost avansat în funcţia de agent şef principal. Cătălina Doiciu a făcut numeroase alte demersuri legale naţionale, până în 2008, fără succes.



Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Tags: CEDO
ALTE ȘTIRI
București, România – 25 iunie 2024: Oamenii traversează strada în apropierea Palatului Victoria, care găzduiește sediul Guvernului României, în București.
11:36
De 1,4 ori mai multe morți decât nașteri în România, în iulie 2026
kronospan sebes
Exclusiv
11:30
Companiile Kronospan și Kronochem din Sebeș, trimise în judecată pentru poluarea mediului cu substanțe cancerigene
MONDEN
Cătălin Măruță la „Furnicuțele” | Foto: Antena 1
Exclusiv
13:56
Ce au spus fanii după ce Cătălin Măruță a plecat de la PRO TV la Antena 1: „Furnicuțele nu mai au haz”
Mirela Retegan, îmbrăcată într-un costum gri, cu o eșarfă roz la gât, pe un fotoliu gri, iar pe fundal un perete roz și o vază cu flori
13:27
Reactia Mirelei Retegan după ce i s-a spus ca e hidoasă și că are gura strâmbă. Accidentul care i-a marcat viata
POLITIC
Arhiva foto
12:36
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Ultimele știri
14:13
Un chinez a cumpărat patru cuțite ascuțite și a plănuit să ucidă trei copii mici cu ChatGPT
14:10
Schimbarea majoră adusă de Apple pe cele mai ieftine căști: tehnologia de top care ajunge pe noile AirPods 5 la un preț neașteptat
14:10
Când se difuzează la TV show-ul de dating „Burlacii: Foc în Paradis” şi cum poate fi urmărit online
14:06
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
TRENDING
09:10
Péter Magyar, mesaj tranșant pentru un milionar din Harghita: „În legătură cu afacerea imobiliară de 300 de miliarde de forinți”
11:59
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc. Cum arată intenția de vot la alegerile parlamentare, într-un sondaj INSCOP
Analiză
13:00
Jamie Shea, fost înalt oficial NATO: „Răspunsul la atentatele din 11 septembrie a făcut din lume un loc mai puțin sigur și mai periculos decât impactul inițial al atacurilor”
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
Plajă din Costinești cu mulți oameni care se bronzeză, înoată sau se plimbă de-a lungul țărmului pe nisipul fierbinte, 7 iulie 2024
14:01
Vacanțele pe litoral s-au ieftinit cu peste 35% de la încheierea verii. Cât plătesc românii pentru o noapte de cazare în luna septembrie
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
13:24
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
Imagine în care apare o mână de femeie ce pune afine într-un bol cu terci de ovăz, nuci și miere.
12:30
Mic dejun rapid și sănătos: Idei simple pentru dimineți ocupate
Zona de check-in a companiei Vueling de la Aeroportul Barcelona–El Prat, aglomerată de călători și bagaje. Spania, 16 iulie 2025
12:27
Cel mai bun aeroport din lume este în Europa și prin el trec mii de români în fiecare an: „Așa de mare încât ai nevoie de GPS”
Doi lemuri cu coadă inelată. Sursă foto: Getty Images
12:19
Doi lemuri furați și vânduți cu 43.000 de euro au reapărut la peste 1.500 km după aproape un an și jumătate. Interpolul, chemat să-i recupereze
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
O fetiță cu părul împletit stă pe o bordură înaltă lângă o fântână arteziană, întinzând o mână spre jeturile puternice de apă. Pe pavaj și în aer sunt mai mulți porumbei în apropierea ei, inclusiv unul în zbor lângă fântână.
10:38
Cod galben și portocaliu de caniculă, în peste jumătate din țară. Temperaturile vor ajunge până la 36 de grade, apoi urmează vijelii
Metrorex a finalizat lucrările de modernizare la instalaţiile de acces din 8 staţii
09:03
Posibilă tentativă de suicid în stația de metrou Ștefan Cel Mare. Circulația trenurilor este afectată
Călin Georgescu a fost înconjurat de sustinătorii săi în timpul vizitei în Vaslui
ExclusivReportaj
09:00
Momente din vizita cu poticneli a lui Călin Georgescu în județul Vaslui: „În Olt a mers șnur”
Un termometru ce indică o valoare ridicată de aproximativ 36 de grade Celsius, profilat pe un cer luminos de vară cu raze puternice de soare care creează un efect cald, portocaliu-auriu
08:14
August 2026, cea mai caldă lună din istoria măsurătorilor meteo. Raportul Copernicus menționează și seceta din România
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală