Femeia, în vârstă de 47 de ani, pe care autoritățile nu au identificat-o încă, a fost dată dispărută după ce angajații Serviciului Forestier din SUA, care se pregăteau pentru închiderea sezonieră a canionului (Diamond Fork Canyon), i-au găsit mașina abandonată într-o parcare aflată la circa 80 de kilometri sud-est de Salt Lake City, pe 25 noiembrie. Autoritățile au cercetat zona în următoarele săptămâni, dar nu au reușit să o localizeze.

Femeia s-ar fi izolat voluntar

Potrivit sergentului Spencer Cannon, de la biroul șerifului din Utah, autoritățile au găsit-o duminică, după un survol aerian pe care l-au făcut în zonă. În timp ce căutau o dronă care se prăbușise în zonă, sergentul și pilotul au dat peste un cort, pe care femeia l-a strâns în timp ce se apropiau.

„Acum credem că ea a ales cu bună-știință să rămână acolo, în noiembrie 2020”, au precizat cei de la biroul șerifului, într-un comunicat. „Avea cu ea o cantitate mică de mâncare și a spus că a căutat în mod special o zonă în care să existe mușchi și iarbă. De asemenea, a avut acces la apă, la râul din apropiere”, au transmis autoritățile.

Femeia nu are răni fizice, dar este subponderală. „A reușit să supraviețuiască, dar a avut o viață grea și ne bucurăm că am reușit să intrăm în contact cu ea”, a declarat Cannon pentru postul local KSL-TV. Ea a fost dusă la un spital local, pentru evaluare. Investigațiile privind dispariția femeii au scos la iveală că aceasta ar putea avea boli psihice.

În Războiul din Gaza, logica „noi” vs. „ei” este absolut pierzătoare. Soluțiile care pot pune capăt conflictului
Recomandări
În Războiul din Gaza, logica „noi” vs. „ei” este absolut pierzătoare. Soluțiile care pot pune capăt conflictului

„Vrem să fim clari că, deși mulți oameni ar putea alege să nu trăiască în circumstanțele și condițiile pe care le-a avut această femeie, ea nu a făcut nimic împotriva legii. Și în viitor ar putea alege să se întoarcă în aceeași zonă. Resursele îi stau la dispoziție, dacă ar decide să le folosească”, au transmis autoritățile.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Țara unde 9 milioane de locuințe sunt neocupate. Tot mai mulți bătrâni care locuiesc singuri părăsesc această lume
FANATIK.RO
Țara unde 9 milioane de locuințe sunt neocupate. Tot mai mulți bătrâni care locuiesc singuri părăsesc această lume
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Viva.ro
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Acasă la Dana Nălbaru și la Dragoș Bucur. Uite-i cum muncesc pământul la Moșteni-Greci! Actorul ară cu tractorul, solista și fiica ei văruiesc pomii în livadă
Libertateapentrufemei.ro
Acasă la Dana Nălbaru și la Dragoș Bucur. Uite-i cum muncesc pământul la Moșteni-Greci! Actorul ară cu tractorul, solista și fiica ei văruiesc pomii în livadă
Undă verde pentru două proiecte majore în România. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu
GSP.RO
Undă verde pentru două proiecte majore în România. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu
Cel mai mare animal din Europa, surprins în România. Imaginile au făcut înconjurul internetului
FANATIK.RO
Cel mai mare animal din Europa, surprins în România. Imaginile au făcut înconjurul internetului
„Țânțarul” care îl scoate din minți pe Putin. Cum epuizează Ucraina motorina și benzina din Rusia
Știrileprotv.ro
„Țânțarul” care îl scoate din minți pe Putin. Cum epuizează Ucraina motorina și benzina din Rusia
Jennifer Lopez, prinsă cu minciuna. Cum arată în realitate și cum e prezentată publicului / FOTO
Unica.ro
Jennifer Lopez, prinsă cu minciuna. Cum arată în realitate și cum e prezentată publicului / FOTO
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Observatornews.ro
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Horoscop 1 mai 2024. Balanțele au șansa de a întrevedea ceva din complexitatea vieții, sub forma unor evenimente ciudate și de neînțeles
HOROSCOP
Horoscop 1 mai 2024. Balanțele au șansa de a întrevedea ceva din complexitatea vieții, sub forma unor evenimente ciudate și de neînțeles

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI