Nicoleta Ciuciur Potlog a murit noaptea trecută, la scurt timp după ce a adus pe lume un copil sănătos. Imediat după ce a născut pe cale naturală, tânăra de 35 de ani a intrat în stop cardio respirator.

Medicii au resuscitat-o, femeia si-a revenit pentru scurt timp, însă a intrat iar în stop cardio respirator. De data aceasta, medicii nu au mai putut face nimic și au declarat decesul.

Cosmin Potlog, soțul Nicoletei, a mers la Poliție să epună plângere. El spune că tânăra a fost urmărită pe toată perioada sarcinii la o clinică privată unde mergea pentru control și ecografie periodic. Totul a decurs normal până pe 8 iulie, zi în care femeia a început să se simtă rău. A fost adusă la Spitalul Județean Focșani, iar în jurul orei 23.00 ar fi început travaliul, pentru ca nașterea să aibă loc la scurt timp după naștere.

„A născut natural, nașterea a decurs foarte bine,  dar nu a putut să elimine placenta odată cu fătul, a mai durat vreo oră până a eliminate placenta, după care s-a simțit rău-rău. A fost conștientă după care odată…. Nu știm să fi avut probleme, doar că era supraponderală, avea 90 de kg probabil, iar acum cu sarcina ajunsese la 120 de kg. Dar alte probleme nu avea”, spune bărbatul.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Dosar penal pentru ucidere din culpă

Potrivit unor surse, femeii i s-ar fi recomandat nașterea prin cezariană, însă soțul ei spune că medicii i-au transmis că „dacă poate să nască natural, să nască natural, că se reface mai repede”.

„Medicii nu ne-au spus că ar fi nevoie de cezariană, au spus că dacă poate să nască natural, să nască natural, că se reface mai repede. Vreau să știu exact cauzele decesului, nu vreau să acuz medicul că nu și-a făcut treaba. Poate ei au făcut tot ce s-a putut, dar trebuie să aflu dacă au făcut toți greșeli”, a declarat soțul femeii.

IPJ Vrancea a transmis că în acest caz a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

„Azi-noapte, la Spitalul Județean Focșani, a decedat o femeie în vârstă de 35 de ani, la scurt timp după ce a născut. În cursul acestei dimineți, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea a fost înregistrată plângerea soțului în cauză, în baza căreia a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. În funcție de rezultatul cercetărilor vor fi dispuse măsurile legale în cauză”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, inspector principal Catalina Murariu

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

De asemenea, conducerea Spitalului Județean Focșani a anunțat că va demara propria anchetă în acest caz dramatic, pentru a afla dacă se poate vorbi despre o culpa medicală și dacă femeia putea fi salvată.

Femeia a născut natural o fetiță sănătoasă de 4,500 kilograme.

Soțul Nicoletei spune că fetița va purta numele mamei, Nicoleta, și Bianca, pentru că așa își dorea cea care i-a dat naștere.

Citește și:

Locuri de joacă la 1,5 milioane de euro bucata! Daniel Florea, primarul PSD al Sectorului 5, cheltuie 54 de milioane de euro ca să amenajeze 34 de părculețe

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI