Tribunalul Sibiu a decis că Primăria Mediaş trebuie să plătească daune morale de în valoare de 12.000 de euro unui fetiţe și 5.000 de euro familiei acesteia, după ce copila de 10 ani a fost mușcată, în 2019, de un câine vagabond, când se întorcea de la școală, aproape de blocul unde locuiește, informează News.
Sentinţa nu este definitivă și poate fi atacată cu apel, în termen de 30 de zile. Asociaţia Iniţiativa pentru Responsabilitate Civică (IREC), cea care a susţinut familiei fetiţei în procesul demarat în instanţa de judecată, a anunțat luni că procesul s-a finalizat pe fond.
„17.000 de euro daune obţinute pentru copila și familia ei care au trecut prin momente teribile: copilul a fost muşcat, iar mama a pierdut sarcina de 20 de săptămâni din cauza şocului suferit. Primăria Mediaş nu şi-a asumat niciun moment răspunderea, încercând să dea vina pe părinţi pentru incident”, a transmis IREC.
Conform soluţiei publicate de judecători, Tribunalul Sibiu a decis că primarul din Mediaș, reclamat alături de unitatea administrativ teritorială, este „persoană fără calitate procesuală pasivă”, iar soluţia a fost pronunţată doar raportat la unitatea administrativ teritorială municipiul Mediaş.
IREC anunţă că „va face toate eforturile ca la apel să-l tragă la răspundere directă şi personală pe primarul municipiului Mediaş.
„Orice cetăţean al ţării ar trebui să ştie că pentru astfel de lucruri este răspunzătoare şi instituţia primarului, acesta având o răspundere directă şi personală privind funcţionarea corespunzătoare a serviciilor publice locale, între care se află și ecarisajul”, a transmis IREC.