O fetiță de 4 ani a fost lovită de o mașină a Poliției aflată în misiune, în Pașcani. Copila ar fi traversat în fugă strada iar agentul aflat la volan nu a putut să o evite. Fata a fost transportată de urgență la spital.
Fetița în vârstă de 4 ani a fost acroșată de mașina poliției luni seara, în zona Uda din municipiul Pașcani. Primele informații arată că minora ar fi traversat neregulamentar alergând pe stradă, și așa ar fi fost acroșata de către echipajul de poliție, arată bzi.ro. Nu este primul accident grav în care sunt implicate mașini din dotarea Poliției.
Fetița a primit primul ajutor de la un echipaj SMURD, care a transportat-o apoi la Spitalul de copii Sf. Maria. Ancheta la fața locului a fost desfășurată de către polițiștii criminaliști și cei de la poliția rutieră din Pașcani. Mașina poliției era condusă de un agent în vârsta de 29 de ani, care a declarat că nu a reușit să o evite la timp.