În urma atacului armat, o fetiță de 7 ani a fost transportată la spilat în stare critică, iar alte cinci persoane, printre care o altă fetiță de 12 ani, au fost rănite.

Fata de 12 ani a fost externată după ce a fost tratată pentru răni uşoare la picioare. Alte patru femei, cu vârste cuprinse între 21 şi 54 de ani, ale căror vieţi nu sunt în pericol, rămân în spital, a spus poliţia.

„Conform primelor investigaţii, împuşcăturile au fost trase dintr-un vehicul în mişcare, care apoi s-a îndepărtat de la faţa locului”, a informat într-un comunicat Poliţia Metropolitană din Londra.

Poliția londoneză a făcut apel la martori pentru a furniza informații care ar putea ajuta în anchetă.

„Am auzit această bubuitură puternică şi m-am gândit că nu este ceva normal, iar în clipa următoare toată lumea ţipa”, a declarat un vecin agenţiei de presă PA.

Un martor a declarat pentru site-ul de ştiri MyLondon că împuşcăturile au fost trase în timp ce persoanele îndoliate, care asistaseră la slujbă, priveau eliberarea unor porumbei.

Părintele Jeremy Trood, preotul paroh al bisericii, a declarat pentru PA că slujba a fost ţinută în memoria Sarei Sanchez, în vârstă de 20 de ani, şi a mamei sale, care au murit la o lună distanţă în noiembrie, prima de leucemie şi a doua în urma unei tromboze.

FOTO: Profimedia

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.