Matilda a refuzat să se mai hrănească de la sânul stâng al mamei ei. Cum o punea în acea parte, fata întorcea capul și începea să plângă. Claire a înțeles că e ceva în neregulă și a mers la un doctor, care i-a descoperit o tumoare de 10 centimetri, a dezvăluit mirror.co.uk.

Claire, în vârstă de 40 de ani, mai are doi copii mai mari – Jacob (12 ani) și Amelie (10 ani). Și pe ei i-a alăptat. Așa a procedat și cu Matilda născută la începutul anului 2017. Dintr-o dată, fetița a refuzat să se mai hrănească de la sânul stâng și astfel mama a aflat că avea cancer.

Datorită faptului că a primit acest avertisment din timp și a descoperit boala la timp, doctorii au putut să-i administreze tratamentul fix la momentul potrivit și i-au salvat viața. 

„Când va mai crește o să-i spun cum mi-a salvat viața”

„Fata a refuzat să mai stea la sânul stâng. Parcă l-ar fi aruncat și nu voia sub nicio formă să se mai apropie de el. M-am gândit că e o reacție ciudată. Se hrănea bine de la sânul drept, dar de la cel stâng nu voia. Își întorcea capul și îl refuza.

A fost o reacție neobișnuită. M-am dus la doctor și am aflat diagnosticul. Doar prin simplul fapt că n-a mai vrut să se hrănească de la sânul stâng, pot spune că Matilda mi-a salvat viața”, a spus Caroline.

„Am înțeles că ceva nu e în ordine. Diagnosticul a fost înspăimântător, mai ales că sunt mama a trei copii”, a mai spus Caroline. Ea a fost operată, iar apoi a urmat șase cure de chimioterapie și radioterapie. În luna ianuarie, ea a primit confirmarea medicilor că scăpase de teribila maladie.

„Era un motiv pentru care ea refuza să se hrănească de la sânul stâng. Sunt fericită că i-am ascultat instinctul care i-a spus că ceva nu e în regulă. Fiindcă l-am descoperit la timp, tratamentul a avut succes. Când va mai crește, o să-i spun cum mi-a salvat viața”, a încheiat Claire Granville.


Medici inventați cu 9 dolari în reclamele pentru produse ce promit vindecare miraculoasă! Din 1.000 de suplimente alimentare care intră anual pe piață, Ministerul Sănătății a verificat publicitatea a doar 25!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.