După condamnare, Carmen Bejan s-a despărțit de Sergiu Florea, cel alături de care a comis odioasa crimă de la Timișoara. Ulterior, Carmen fata s-a îndrăgostit de un alt puşcăriaş, Claudiu Şatran, cu care este căsătorită. Carmen s-a căsătorit, în 11 aprilie 2012, cu Claudiu Şatran, eliberat ulterior, cu care a început o relaţie din anul 2010. Carmen Şatran a rămas însărcinată şi, în mai 2012, a dat naştere unui copil care nu a supravieţuit decat o oră.
"Îi cumpăr tot ce are nevoie, îi dau şi bani pentru ca părinţii ei să îi poată duce mâncare. Eu nu îi duc mâncare, deoarece ea nu consumă carne, iar părinţii ştiu ce să îi gătescă”, a declarat Claudiu, cel care muncește acum ca șofer de tir. Cei doi vorbesc săptămânal la telefon și de patru ori pe an au drepul la vizite intime.
Carmen lucrează la fel ca anul trecut tot în incinta Penitenciarului Arad într-un atelier de croitorie. Pentru fiecare patru zile lucrate, din pedeapsa ei se scade, conform legii, o zi de puşcărie, notează Adevarul.ro.
Citește și: "Claudiu Şatran, soţul lui Carmen Bejan, crede că vinovaţi pentru moartea copilului său sunt şefii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor"Carmen Bejan, medicinista criminală, se mărită în rochie albastră