Potrivit cotidianului Gazeta Românească din Italia, în portofel, erau documente şi aproape două mii de euro, bani cash.
Elena – o româncă de 44 de ani care lucrează ca menajeră la Genova – s-a prezentat la poliţie pe 2 ianuarie şi a înmânat portofelul. A povestit agenţilor că cel care l-a găsit a fost fiul, ei, în vârstă de 20 de ani, cu o zi înainte.
„Pe 1 ianuarie, seara, am primit un telefon de la fiul meu, care îmi spunea, agitat, că trebuie să-mi spună ceva urgent. M-am întâlnit cu el şi mi-a arătat portofelul, cu banii înăuntru: 1800 de euro. Salariul meu pe două luni! El era foarte încântat, îi străluceau ochii, dar i-am spus că nu sunt banii noştri şi că trebuie să-i ducem la poliţie”, a povestit femeia.
În aceeaşi seara, s-a prezentat la secţie, dar nu a găsit pe nimeni, fiind sărbătoare. De aceea, a revenit a doua zi şi a dat în primire portofelul poliţiştilor.
Proprietarul portofelului i-a mulţumit româncei şi a promis că îl va ajuta pe fiul său să-şi găsească un loc de muncă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.