MENIU CAUTĂ

Timmermans i-a trimis Vioricăi Dăncilă o scrisoare în care cere lămuriri privind codurile penale

Distribuie

Frans Timmermans i-a trimis premierului României o scrisoare în care îi cere lămuriri privind modificările codurilor penale și îi dă termen până la începutul lunii noiembrie pentru a-i trimite răspuns, scrie Mediafax.

Surse citate de agenția de presă susțin că scrisoarea i-a fost trimisă premierului chiar a doua zi după ce aceasta a vorbit în Parlamentul European.

Prim-vicepreședintele Comisiei Europene i-a transmis Vioricăi Dăncilă 18 întrebări la care vrea răspunsuri punctuale până pe 1 noiembrie.

Comisia Europeană confirmă existenţa unor întrebări adresate autorităţilor de la Bucureşti și transmite că ”urmăreşte cu atenţie evoluţiile din România, în mod particular evoluţiile legislative privind legile justiţiei şi legile pentru Codul de Procedură Penală şi Codul Penal. Analizăm amendamentele în ceea ce priveşte conformitatea lor cu legislaţia UE şi am trimis întrebări detaliate şi precise autorităţilor române în privinţa acestor chestiuni”.

Potrivit surselor politice, printre întrebări se află şi cele legate de modalitatea de implementare a următoarelor directive europene: nr. 36/2011 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi protejarea victimelor acestuia; nr. 29/2012 de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea şi protecţia victimelor criminalităţii; 1371/2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal

La dezbaterea de miercuri din Parlamentul European Frans Timmermans a precizat că „mulți români se tem că aceste modificări (n.r. ale codurilor penale) vor duce la regrese privind lupta anticorupție”, a spus el. Prim-vicepreședintele CE a trecut în revistă și procesul de modificare a legilor justiției și punctele de vedere exprimate de Comisia de la Veneția. „Parlamentul român nu a arătat până acum disponibilitatea de a ține cont de observațiile făcute”, a spus el.


Citește și: 

GALERIE FOTO| Presa străină scrie pe larg despre referendumul pentru familie organizat în România: E vorba de clarificarea limbajului din Constituție

Cum explică Viorica Dăncilă faptul că a votat în favoarea căsătoriilor gay, în 2015: „Am votat pentru deoarece aşa este democraţia”

VIDEOREPORTAJ/ «Sigur Dragnea nu e heterosexual, se vede pe fizicul lui». În patima votului, în satele de lângă București

Cum arată buletinul de vot la referendumul pentru definirea familiei. Dacă scrii ceva pe buletin, dar pui ștampila corect, votul e valabil

Capcana din Ordonanţa de organizare a referendumului, liber la fraude; Cum poate un alegător să fie prezent la vot, dar să nu voteze

Primele incidente la referendumul pentru familie


 

Citește mai multe despre frans timmermans și scrisoare pe Libertatea.

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Albert Ignatenko le transmite oamenilor “capacitățile de clarviziune”
Comentarii