Lansarea a fost efectuată de o rachetă SpaceX, după două amânări cauzate de verificări suplimentare.

Sonda lunară, construită de startup-ul Ispace, cu sediul la Tokyo, a fost lansată la bordul unei rachete Falcon 9 la ora locală 2.38 (7.38 GMT), potrivit imaginilor transmise în direct de la lansare.

https://www.youtube.com/watch?v=FsS4GEd-RHw

Până în prezent, doar Statele Unite, Rusia şi China au reuşit să ducă roboţi pe Lună, situată la aproximativ 400.000 de kilometri de Pământ.

Compania niponă vrea un „un serviciu de transport frecvent către Lună”

„Prima noastră misiune va pune bazele pentru a debloca potenţialul Lunii şi a crea un sistem economic robust şi dinamic”, a declarat directorul general al companiei, Takeshi Hakamada, într-un comunicat.

Ispace, care are doar aproximativ 200 de angajaţi, intenţionează să înfiinţeze „un serviciu de transport frecvent şi cu costuri reduse către Lună”.

Proiectul Hakuto al companiei a fost unul dintre cei cinci finalişti ai competiţiei internaţionale Google Lunar XPrize, care s-a încheiat fără câştigător după ce nicio companie nu a reuşit să trimită un robot pe Lună până la data stabilită (2018). Unele proiecte nu au fost însă abandonate.

Un alt finalist, de la organizaţia israeliană SpaceIL, eşuase în aprilie 2019 în încercarea de a deveni prima misiune finanţată din fonduri private care reuşeşte această performanţă.

Compania japoneză doreşte, de asemenea, să contribuie la programul Artemis al NASA, a cărui primă misiune fără echipaj uman este în curs de desfăşurare.

Foto: Profimedia Images

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

ivryernest 11.12.2022, 16:27

Oare s-au terminat problemele pe Pământ ?

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.